Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plajele, extinse cu 42 de hectare Ministrul Mediului, în vizită la Constanţa, speră că mizeria de la Modern va dispărea (galerie foto)

ro

19 Mar, 2016 00:00 3077 Marime text

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, a efectuat, ieri, o vizită de lucru în municipiul Constanţa. Aceasta a făcut o deplasare în teren la obiectivele recent finalizate prin proiectul de reducere a eroziunii costiere. Scopul deplasării a fost de a constata în ce măsură plajele recent reabilitate sunt pregătite pentru sezonul estival 2016.
 
Directorul tehnic al departamentului Dezvoltare - Investiţii din cadrul ABADL, Stelică Hagi, a prezentat situaţia plajelor şi a precizat că proiectul vizează cinci amplasamente.
 
„Lucrările au început în vara anului 2013, după o analiză în ceea ce priveşte partea de proiectare, care a durat foarte mult. Urmând ca, într-un timp foarte scurt, să se pună în practică tot ceea ce s-a proiectat. Sperăm să putem să ne bucurăm de ele. Să facem o urmărire corespunzătoare a lor şi să le întreţinem, pentru că aşa cum le întreţinem, aşa le păstrăm în timp. Proiectul nostru vizează cinci amplasamente“, a precizat Stelică Hagi.
 
Ministrul Mediului l-a întrebat pe directorul tehnic al departamentului Dezvoltare - Investiţii din cadrul ABADL: „Pentru cât timp avem asigurate aici stabilitatea plajelor şi reducerea eroziunii?“
 
„În proiectul tehnic s-a solicitat prin caietul de sarcini ca în următorii 50 de ani să nu existe aport de nisip suplimentar în ceea ce înseamnă conservarea liniei ţărmului pe parametri proiectanţi. Asta înseamnă că, în acest interval de vreme, evoluţia liniei ţărmului va trebui să se încadreze între anumite limite stabilite încă de la început în funcţie de gradul de furtună acceptat şi de gradul de asigurare a valurilor ce se vor propaga şi se vor sparge de ţărm“, a răspuns directorul tehnic al departamentului Dezvoltare - Investiţii din cadrul ABADL.
 
„S-a intervenit şi asupra digurilor?“, a mai întrebat Cristiana Paşca Palmer.
 
„Sigur că da! Modelarea morfologică a linei ţărmului asta a arătat în primul rând: modul de dispunere a structurilor de reţinere a nisipului. În următorii 50 de ani nu vom avea nevoie de aport de nisip suplimentar“, a explicat Stelică Hagi.
 
„Cu cât am extins teritoriul României?“, a mai întrebat ministrul Mediului.
 


„Potrivit primelor noastre măsurători, credem că avem 42 de hectare de plajă nou-creată, ceea ce ne bucură pe toţi, pentru că este un lucru important“, a răspuns Stelică Hagi.

„Este un proiect foarte complex“ 

Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, s-a declarat impresionată de acest proiect şi de rezultatele sale.
 
„Sunt impresionată! Pot să vă dau câteva date specifice. În această locaţie, plaja s-a extins cu peste 100 de metri. Per total, în cele cinci locaţii, teritoriul României a crescut cu 42 de hectare. Este un proiect foarte complex, a costat aproape 170 de milioane de euro, finanţat din fonduri europene, a început în 2013 şi s-a finalizat în 2015. Cred că este unul dintre puţinele proiecte de infrastructură mare care s-au finalizat în România în doar doi ani. Aici am fost însoţită de specialiştii Ministerului Mediului şi de către cei de la ABA Dobrogea – Litoral, care sunt beneficiarii şi managerii acestui proiect şi care mi-au explicat datele tehnice. Această înnisipare s-a făcut de la peste 200 de metri în larg. Au fost duse peste trei milioane şi jumătate de metri cubi de nisip. S-au făcut lucrări de refacere a digurilor. Sunt realmente impresionată!“, a declarat Cristiana Paşca Palmer.

„E o realizare remarcabilă“ 

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a fost şi pe plaja Modern din municipiul Constanţa, unde a admirat Vila Şuţu, despre care a spus că are o arhitectură superbă şi că ar trebui reabilitată. De asemenea, a fost impresionată şi de modul în care s-au extins plajele.
 
„Sunt complet impresionată. E o realizare remarcabilă. Nu doar că s-au refăcut plajele, dar s-au extins cu aproape 100 m. La Tomis Nord, plaja este nouă. Este una dintre marile lucrări de infrastructură terminate în România în doi ani. Mai departe, continuăm cu faza a doua, pe care mi-o doresc foarte tare, însemnând 240 de milioane de euro, deja alocaţi pe programul mare. Urmează raportul de mediu, şi sperăm ca, în acest an, în timpul mandatului meu, să finalizăm şi această licitaţie. Cred că toţi românii şi străinii vor fi plăcut surprinşi că avem o plajă atât de mare. În această perioadă, urmează să se facă lucrări de amenajare a plajelor, iar până la 15 aprilie, să fie predată operatorilor economici, care au obligaţia, în perioada verii, să asigure curăţenia“, a mai spus ministrul Mediului.
 
Cristiana Paşca Palmer a precizat şi faptul că a profitat de această vizită la Constanţa pentru a se întâlni şi cu autorităţile locale. Totodată, ministrul Mediului a mai spus că a sesizat problema construirii pe spaţiile verzi către primarul interimar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.
 
„Am venit aici să văd această lucrare şi să folosesc această deplasare pentru a avea întâlniri cu autorităţile oficiale. Ieri, am stabilit cu CJC, prefectul şi domnul primar, iar astăzi am avut întâlniri cu cei din instituţiile de mediu. Rămânem în continuare cu problema construirii pe spaţiile verzi, pe care i-am semnalat-o domnului primar“, a adăugat Cristiana Paşca Palmer.

Mizeria de pe plaja Modern, observată de ministrul Mediului

În ceea ce priveşte accesul către plajele proaspăt reabilitate, ministrul Mediului spune că a remarcat, de asemenea, că există o problemă. „Cred că este din nou o problemă a administraţiei locale. Acum, dacă avem aceste plaje extinse, ar trebui să se ocupe şi să asigure drumuri mai bune“. Nici mizeria care se găseşte din plin pe plaja Modern, în special, nu a trecut neobservată de ministrul Mediului. „Am remarcat, de asemenea, venind cu maşina, că aici, pe faleză, este destul de multă mizerie, sunt pet-uri. Dar astea sunt lucruri care, probabil, se vor reglementa pe parcurs“, a declarat ministrul Cristiana Paşca Palmer.
 
Până la deschiderea sezonului estival, ministrul de resort spune că va avea o întâlnire inclusiv cu operatorii din turism, întrucât aceştia din urmă consideră că ar fi oportună o discuţie mai amplă. „Voi avea o întâlnire şi cu operatorii din turism şi de plaje. Dar nu acum. Voi reveni, am convenit cu cei de la ABADL să revin chiar înainte de 1 mai, pe finele lunii aprilie, când totul va fi pregătit pentru deschiderea sezonului, ca să facem şi o recepţie a acestor plaje şi să avem o întâlnire şi cu operatorii economici, dacă se doreşte acest lucru“, a conchis ministrul Mediului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii