Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:15 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 80 de înscriși la concursul național de soluții creative Stațiunea Mamaia își caută logo-ul și sloganul

ro

23 Jan, 2024 10:30 623 Marime text
Etapa de înscrieri a concursului național de soluții creative pentru noul logo și slogan al destinației turistice Mamaia s-a încheiat. Această primă etapă s-a finalizat cu 86 de înscriși. Din totalul tuturor înscrierilor, 22 dintre acestea sunt agenții de design și publicitate, iar restul sunt freelanceri.

În următoarea perioadă urmează validarea tehnică, apoi votul juriului și selecția celor 10 nominalizări pentru etapa votului. Acestea vor fi anunțate public în data de 12 februarie, urmând ca ulterior să fie supuse unei noi etape de jurizare.

“A fost o perioadă plină de creativitate, le mulțumim tuturor celor care s-au înscris și au răspuns provocării! Selectarea propunerilor se va face în baza votului juraților și a respectării briefului de creație de către fiecare participant. Cele 10 nominalizări pentru etapa votului vor fi cele cu punctajul cel mai mare. În următoarea etapă va exista un vot public desfășurat online pe platforma www.concurslogomamaia.ro pentru cele 10 propuneri selectate de juriu. Fiecare vizitator unic poate vota o singură propunere de logo și slogan, în funcție de preferință. Selecția finală a celor 3 propuneri finaliste se va face luând în considerare 40% pondere vot public și 60% pondere a votului juriului”, a declarat George Măndilă, Președinte - Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

"Ne bucurăm pentru numărul mare de înscrieri. Fiecare efort investit de participanți în crearea unei imagini autentice și memorabile reprezintă o manifestare a spiritului comunitar pentru transformarea uneia dintre destinațiile etalon din România", a adăugat Georgiana Cujba, membru fondator IOV.


Concursul face parte din activitățile organizației pentru crearea unei identități de brand a stațiunii Mamaia și se va încheia în luna martie a acestui an, fiind organizat de OMD Mamaia Constanța, cu sprijinul Asociaţiei Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) și Brandelier.biz.

Înființată în primăvara anului trecut, asociația își propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Citește și

10 zile rămase, pentru a vă înscrie la concurs! Stațiunea Mamaia își caută logo-ul și sloganul
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii