Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:22 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 100 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii locali din Constanța săptămâna trecută

ro

26 Jan, 2023 13:59 1080 Marime text
Foto: Primăria ConstanțaSăptămâna trecută, polițiștii locali au desfășurat o acțiune tematică care a avut ca scop verificarea respectării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a curățeniei în municipiul Constanța.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, s-a acționat cu preponderență în următoarele zone: Palas, Brătianu, Baba Novac, Compozitori, CET, Anda, KM 4-5, Medeea, KM 5, KM 4, Viile Noi, Poarta 6, Inel II, zona calea ferată cuprinsă între str. Caraiman și intrare port Poarta 6, etc.

De asemenea, s-a acționat în piețe și pe mijloacele de transport în comun.

„În cadrul activităților de prevenire și combatere a faptelor ilicite au fost legitimate 117 persoane, iar 5 minori au fost predați personalului de specialitate din cadrul DGASPC.

Oamenii legii au verificat 35 de operatori economici și au încheiat 31 de note de constatare.

Polițiștii locali au aplicat 104 de sancțiuni contravenționale în valoare de 31.490 lei și au dispus 7 măsuri complementare de aducere a terenului la starea inițială.

Cele mai multe abateri au vizat fapte antisociale apelare la mila publicului, consum de alcool pe domeniul public, servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor în stare vădită de ebrietate, precum și a minorilor, răscolirea gunoiului din containerele special amenajate, aruncarea ambalajelor, pe domeniul public, depozitarea de bunuri pe domeniul public, lipsa titlului de călătorie valabil, expirare termen de valabilitate act de identitate“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.


Activități similare se vor derula în continuare, în scopul asigurării unui climat public civilizat.

„Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuarea orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii