Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:20 02 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 1.500.000 de persoane au tranzitat frontiera, în perioada sărbătorilor de Crăciun. P.T.F. Nădlac II, cel mai tranzitat

ro

29 Dec, 2019 14:48 582 Marime text

În perioada sărbătorilor Crăciun, prin punctele de trecere a frontierei s-a înregistrat o creștere a traficului de persoane faţă de o perioadă normală, însă măsurile dispuse de conducerea Poliției de Frontieră Române au dus la fluidizarea acestuia, nefiind înregistrate blocaje sau timpi mari de aşteptare.

În perioada 21-28 decembrie 2019, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 1.551.000 de persoane, din care 896.000 pe sensul de intrare în ţară şi 655.000 pe sensul de ieşire din ţară şi de aproximativ 357.000 de mijloace de transport, dintre care 203.000 pe sensul de intrare şi 154.000 pe sensul de ieşire.

Ca în fiecare an, cele mai mari valori de trafic, au fost înregistrate la frontiera de vest, pe sensul de intrare în România însă, în urma gestionării situaţiei prin dispunerea unor măsuri imediate de fluidizare, inclusiv relaxarea controalelor pe momente operative în acord cu legislația europeană, astfel încât media timpilor de aşteptare la frontieră rareori a depăşit 30 de minute.

Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere ale frontierei de la granița cu Ungaria, pe unde au trecut aproximativ 620.000 de persoane, precum și cele aeroportuare unde au efectuat formalitățile peste 409.000 de persoane.

Dintre punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Nădlac II cu aproximativ 237.000 de persoane, respectiv P.T.F. Aeroport Henri Coandă cu un trafic de aproximativ 261.000 de persoane. 

Deoarece urmează minivacanţa de Anul Nou, în continuare vor fi menținute măsurile dispuse pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere ale frontierei, sens în care peste 4.000 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

În continuare, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Totodată, menționăm că Poliția de Frontieră a continuat activitatea de distribuire, în punctele de trecere ale frontierei, a flyerelor realizate de Ministerul Afacerilor Interne cu informații utile privind programul de lucru și modalitatea de accesare a unor servicii publice.


Recomandări:

Deoarece în perioada imediat următoare mulţi cetăţeni români vor merge să-şi petreacă Revelionul în afara graniţelor, se preconizează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport în special la frontiera cu Bulgaria, fapt pentru care Poliţia de Frontieră Română recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere ale frontierei.

La frontiera româno-bulgară sunt deschise traficului internaţional 10 puncte de trecere ale frontierei cu specific rutier astfel:

pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu - Ruse

pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche - Durankulak

     P.T.F. Ostrov - Silistra

     P.T.F. Negru Vodă - Kardam

     P.T.F. Lipnița - Kainardja pentru autoturisme cu greutate  totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00

     P.T.F. Dobromir - Krushar pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

pe raza jud. Dolj: P.T.F. Bechet - Orjahovo (Bac)

       P.T.F. Calafat - Vidin

pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Zimnicea - Svistov (Bac)

       P.T.F. Turnu Măgurele - Nicopole (Bac)

Se recomandă:

Pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control.

Consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Recomandări călătorie minori

Având în vedere faptul că, în perioada vacanţei de iarnă, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, precum şi faptul că se întâlnesc situaţii în care minorilor li se întrerupe călătoria ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale, recomandăm părinţilor ca înainte de plecare să consulte condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii