Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:50 03 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții Suceava Mai mulți funcționari publici, cercetați într-un dosar de corupție

ro

29 Oct, 2024 14:11 293 Marime text


DNA

 
În cursul zilei de astăzi, 29 octombrie 2024, se efectuează percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județului Suceava

Potrivit unui comunicat emis de Direcția Națională Anticoruție, Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite de funcționari publici cu atribuții de control pe linia respectării legislației privind proveniența, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialelor lemnoase, comise în cursul anului 2024.

Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județului Suceava, reprezentând o instituție publică și domiciliile unor persoane fizice.


În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Citește și:
Managerul de la Spitalul CF nr. 2 din Capitală recunoaște în fața procurorilor că a luat mită!


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii