Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:32 05 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări! Prejudiciul, peste 40.000 de lei

ro

05 Nov, 2025 17:30 142 Marime text
Foto: Politia RomanaÎn cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 3 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la domiciliul unui bărbat, de 54 de ani și al unei femei, de 49 de ani, din comuna Cefa, județul Bihor, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, varianta asimilată - colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, dacă sunt depășite limitele cantitative sau valorice de peste 10.000 de țigarete, în formă agravantă.
 
Potrivit Poliției Române, la data de 3 noiembrie a.c., în urma percheziției domiciliare, efectuată pentru documentarea și probarea activității infracționale, s-a constatat că, cele două persoane ar fi deținut și depozitat, în locuința de domiciliu, 31.200 de țigarete (1.560 de pachete de țigarete), de diferite mărci, toate nemarcate sau marcate necorespunzător, în legătură cu care există bănuiala că ar proveni din contrabandă, care trebuiau plasate sub regim vamal și care erau destinate a fi comercializate către diferite persoane.
 
Totodată, în urma percheziției domiciliare, au fost descoperiți și indisponibilizați, în vederea continuării cercetărilor, 15.645 de lei și 3.530 de euro.
 
Prejudiciul total, cauzat astfel bugetului consolidat al statului, a fost estimat la peste 40.572 de lei, reprezentând taxe vamale, accize și TVA.
 
La data de 4 noiembrie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice din Bihor au pus în aplicare două mandate de aducere, emise pe numele celor două persoane, iar la finalizarea audierilor și în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bihor a bărbatului de 54 de ani și a femeii de 49 de ani.
 
Totodată, la data de 5 noiembrie a.c., cei doi au fost prezentați la Judecătoria Salonta, cu propunere de arestare preventivă, instanța dispunând față de ambele persoane măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
 

În cauză s-a dispus și instituit măsura asigurătorie a sechestrului penal, asupra întregii cantități de țigarete nemarcate sau marcate necorespunzător, precum și asupra sumelor de bani descoperite în urma percheziției domiciliare.
 
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale.
 


Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - mai transmit polițiștii

Citește și: 

Percheziții în județul Arad! Arme și cartușe confiscate de polițiști
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii