Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:59 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la persoane bănuite de braconaj! Foloseau câini ogari sau metiși (VIDEO)

ro

10 Apr, 2023 08:18 2003 Marime text

Astăzi, 10 aprilie, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase pun în executare 17 mandate de percheziție domiciliare, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj prin folosirea câinilor ogari sau metişi ai acestora.

Din cercetări a rezultat că 15 persoane ar fi săvârşit infracțiuni la regimul cinegetic și la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, prin capturarea vânatului de talie mică și mijlocie, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte., transmite Poliția Română. 

De asemenea, aceștia ar fi folosit câini ogari sau metiși, dispozitive de vedere pe timp de noapte și autoturisme special modificate pentru accesul pe fondurile de vânătoare.

Acțiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor criminaliști, echipelor de intervenție, precum și al polițiștilor structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale și de la protecția animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Giurgiu și Teleorman.

Potrivit sursei citate, activitățile sunt realizate simultan, în județele Ilfov și Giurgiu, cu suportul specialiștilor Gărzii Naționale de Mediu, Consiliului Județean Ilfov și Societății Ornitologice Române, conform competențelor ce le revin.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii