Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pedelistul Sorin Cocheş - intermediarul cui?!

ro

08 May, 2011 20:05 4162 Marime text
Coches_Sorin_Coches_01.jpgŞomer de mai mulţi ani, cu posibilităţi financiare reduse, dar cu o mare disponibilitate către oricine i-ar fi putut oferi un loc de muncă, Sorin Cocheş a devenit actorul principal al unui război care părea să nu-i aparţină

Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat de scandalul iscat între un director de instituţie constănţeană şi directorul unui cotidian local, care se acuză reciproc de şantaj.

În întreaga poveste a apărut şi un intermediar, despre care ziaristul spune că se numeşte Sorin. Fotografii, înregistrări, acuzaţii şi supoziţii, însă nimeni nu l-a nominalizat pe acest Sorin, cel care, din câte se pare, deţine cheia cazului. De fapt, al cui intermediar a fost Sorin?! Fotografiile prezentate pe un post local de televiziune îl arată pe directorul de ziar alături de Sorin Cocheş, membru al Partidului Democrat Liberal. Venit de la PNG-CD-ul lui Gigi Becali odată cu George Măndilă la PDL, Cocheş nu s-a făcut remarcat decât prin faptul că a fost numit şi demis în aceeaşi zi de la Agenţia de Plăţi şi Prestaţii Sociale pentru care fusese susţinut de echipa deputatului Maria Stavrositu. În rest... mai nimic. Evident, pare a fi de partea unuia dintre cei doi implicaţi în acuzaţiile de şantaj, dar poate că, aşa cum se spunea într-un celebru serial de televiziune din anii '90, „bufniţele nu-s ceea ce par a fi". Şomer de mai mulţi ani, cu posibilităţi financiare reduse, dar cu o mare disponibilitate către oricine i-ar fi putut oferi un loc de muncă, Sorin Cocheş a devenit actorul principal al unui război care părea să nu-i aparţină. Pe lângă politică, „intermediarul" a făcut şi ceva afaceri. Dar s-a lăsat şi de hobby-ul acesta. În octombrie 2007, Sorin Cocheş, născut pe 18 august 1964, domiciliat în Constanţa, a înfiinţat SC Artplast Service, alături de Bogdan-Cătălin Cîrjaliu. În ianuarie 2008, a părăsit business-ul, cesionându-i părţile sociale lui Florin Cardeş, cunoscut şi ca patronul restaurantului La Tati. Cardeş şi Cîrjaliu şi-au pus nevestele, pe Daniela Loredana şi pe Cristiana, să administreze afacerea. Potrivit Registrului Comerţului, Bogdan-Cătălin Cîrjaliu este implicat în CS Scan SRL, în SC Atebv Trading, în SC Ball Protect Service şi în Artplast Service SRL. În august 2008, Cocheş a mai încercat o afacere, SC VDB Industry SRL, alături de Birol Sulus şi Daniel Durlugeac. Dar se pare că nici aici nu i-a plăcut, aşa că, la acest moment, Registrul Comerţului nu îl prezintă implicat pe Sorin Cocheş în nicio afacere. Precizăm că pentru a lămuri cui şi ce intermedia am încercat să îl contactăm telefonic pe Sorin Cocheş. Acesta nu a putut fi contactat nici măcar în urma sms-ului prin care îi explicam că dorim să discutăm cu el. De ce se ascunde?!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • sponsor 09 May, 2011 18:27 daca zevri mai are putina demnitate ar fi cazul sa-si dea demisia si sa faca publice toate contractele de "sponsorizari" pe care le-a bagat pe gat agentilor economici, chiar si pentru o simpla adresa. Aduna bani pentru o asociatie sportiva care exista doar pe hartie, in realitate PDL.
  • matrixx 09 May, 2011 15:28 Mai Coches te-ai apucat de gainarii?? tu nu te uiti in oglinda???? te-ai apucat de intermedieri?? Stai acolo la registratura la ANR..acolo nu te vede nimeni stai si da numere la acte..ca nici ptr asta nu esti bun...
  • cetatean 09 May, 2011 01:48 Ce este asa greu sa fie ascultate telefoanele lui Zevri, Coches si Popescu de cand s-a depus dosarul pentru obtinerea avizarii. Oricum o sa aveti multe surprize la telefoanele primilor doi mizerabili. Au pus la cale multe decapitari de colegi si in general au jucat la doua capete ...adica Zevri cu Chiru, Coches cu Branza....chipurile s-au impartit... Verificati ce fel de oameni aveti pe langa dvs. si incercati sa scapati de aceasta javra de ZEVRI....