Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe 5 ianuarie 1961 a fost inaugurat Teatrul de Comedie din București. Ce evenimente au mai avut loc în această zi

ro

05 Jan, 2022 10:07 1807 Marime text
Pe 5 ianuarie 1961 are loc inaugurarea Teatrului de Comedie din București. Primul director al teatrului a fost Radu Beligan (1961-1969), iar prima stagiune a început cu spectacolul „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan (secretar literar al teatrului), în regia lui Moni Ghelerter.

„Spectatorii din seara de 5 ianuarie 1961 au avut parte de o reprezentație cu totul nouă, de o piesă inedită Celebrul 702, a unui dramaturg aflat în plină ascensiune, Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter - cel care montase pentru prima dată Ultima oră a lui Mihai Sebastian, în 1946; cu un subiect de actualitate (cazul celebrului gagster Caryl Chessman, condamnat la moarte în SUA) și cu o doză de umanitarism universal în care estompează concesiile făcute regimului, spectacolul a fost un succes confirmat și de presă și de mărturiile ulterioare, printre cei care au înțeles semnificația și importanța inaugurării acestui teatru aflându-se poetul și gazetarul de prestigiu Tudor Arghezi, care, vorbind despre Teatrul de Comedie, spunea: Nu deschidem numai un teatru, ci, dacă ni-i permis, și o universitate a humorului și a bucuriei (Contemporanul). Despre spectacol s-a scris în presa rusească, maghiară, italiană și germană și ulterior, teatre din Leningrad, Budapesta, Varșovia și Havana, surprinse de spectacolul bucureștean, au montat piesa lui Al. Mirodan“ - se arată pe site-ul Teatrului de Comedie.


Alte evenimente ce au avut loc într-o zi de 5 ianuarie în istorie: 
  • 1393: S-a încheiat tratatul de pace dintre Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești 1386-1418), și sultanul Baiazid I. Tratatul prevedea ca „Principatul Valahiei” să se guverneze după propriile sale legi, iar domnul avea dreptul de a face război și pace cu vecinii săi și să încheie tratate de prietenie cu ei și să aibă drept de viață și de moarte asupra supușilor săi.
  • 1463: Pedeapsa cu moartea împotriva poetului François Villon este modificată în exil timp de zece ani. De atunci, soarta lui Villon este necunoscută.
  • 1500: Ducele Ludovico Sforza cucerește Milano.
  • 1665: La Paris se publică revista Journal des sçavans, prima publicație științifică.
  • 1716: Nicolae Mavrocordat este numit domn al Țării Românești. Instaurarea regimului fanariot în Țara Românească.
  • 1859: Adunarea Electivă a Moldovei alege în unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza participant la Revoluția de la 1848 și la lupta pentru Unirea Principatelor.
  • 1875: Palatul Garnier, construit în stil neo-baroc de Charles Garnier, unul dintre cele mai renumite sedii de operă din lume, este inaugurat la Paris.
  • 1878: S-a născut Emil Gârleanu, poet, scriitor român
  • 1895: Afacerea Dreyfus: ofițerul armatei franceze, Alfred Dreyfus, este destituit din rang și condamnat la închisoare pe Insula Diavolului.
  • 1896: Într-o cafenea din orașul egiptean Alexandria, a avut loc prima proiecție cinematografică din Egipt și de pe continentul african.
  • 1919: Crearea Partidului Muncitoresc German, care va deveni Partidul Muncitoresc Național–Socialist German – partidul nazist.
  • 1933: A început construirea podului Golden Gate din orașul San Francisco
  • 1934: S–a format un guvern liberal condus de Gheorghe Tătărăscu. Guvernările Tătărăscu au netezit calea instaurării dictaturii lui Carol al II-lea, prin ignorarea Parlamentului și guvernarea prin decrete-legi.
  • 1944: London Daily Mail a devenit primul ziar londonez important publicat pe ambele maluri ale Atlanticului.
  • 1953: Piesa Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett are premiera la Paris.
  • 1956: Elvis Presley înregistrează "Heartbreak Hotel".
  • 1961: Inaugurarea Teatrului de Comedie din București; primul director a fost Radu Beligan (1961-1969). Prima stagiune a început cu spectacolul „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan (secretar literar al teatrului), în regia lui Moni Ghelerter.
  • 1990: Decret-Lege nr.4 al CFSN privind organizarea și funcționarea Academiei Române.
  • 2000: Iugoslavia depune un memoriu la "Curtea Internațională de Justiție" împotriva a opt state membre NATO: Belgia, Canada, Franța, Italia, Olanda, Portugalia și Marea Britanie, considerate vinovate că au utilizat forța împotriva unui stat suveran în ziua când a început bombardarea Iugoslaviei: 24 martie 1999; plângerile împotriva Spaniei și SUA au fost anulate ca urmare a deciziei CIJ din 2 iunie 1999.
  • 2005: Planeta pitică Eris este descoperită de astronomii de la Observatorul Palomar, motivând ulterior Uniunea Astronomică Internațională (IAU) să definească termenul planetă pentru prima dată.

Aniversări
  • 1946: Diane Keaton, actriță americană
  • 1967: Adrian Cioroianu, istoric, politician român
  • 1968: DJ BoBo, cântăreț, compozitor și producător de muzică elvețian
  • 1969: Marilyn Manson (Brian Warner), solist rock
  • 1975: Bradley Cooper, actor american

Sărbători

Sf. Mc. Teopempt și Teona; Cuv. Sinclitichia (Ajunul Botezului Domnului – Post) (calendar creștin-ortodox)

Suyrsa foto: Facebook/Teatrul de Comedie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii