Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:34 24 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participare record în prima zi a Festivalului Enisala - Unitate la cetate, județul Tulcea

ro

24 Aug, 2025 11:50 297 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Tulcea





Aproximativ 50.000 de persoane au participat, sâmbătă seara, la primele concerte oferite în cadrul Festivalului Enisala - Unitate la cetate, evenimentul debutând cu un spectacol aviatic și de parașutism oferit de Aeroclubul României.

Spectacolul aviatic a fost susținut de trei aeronave, una dintre ele condusă de o doamnă, iar cel de parașutism a avut 12 protagoniști, unul dintre ei purtând un steag al României de dimensiuni mari, potrivit Agerpres.

'A fost pentru prima oară când am văzut un show aviatic. Eram în mașină și a fost interesant. Și la Galați sunt două evenimente, dar am spus că trebuie să vedem și ce este aici. Am profitat, ne-am luat cazare la Jurilovca și am mers și la Gura Portiței', a declarat Dana Neculai, din Galați, participantă la eveniment.

Show-ul aviatic și de parașutism a fost urmat de recitaluri ale ansamblurilor 'Perla Deltei' și 'ZadunaiskaSici', precum și de concerte susținute de Alex Velea, The Urs și Zdob și Zdub.

Pentru comercianții din Jurilovca, Festivalul de la Enisala a fost 'o gură de oxigen', în condițiile în care unul dintre cele mai importante evenimente de gen din județ, Sărbătoarea borșului lipovenesc, nu va mai avea loc în acest an.


'Am înțeles că s-au anulat rezervările făcute în perioada respectivă. Noi nu ne ocupăm de așa ceva, dar evenimentul de aici este important pentru noi. (...) Am avut clienți care s-au întors să ne mulțumească pentru creveți și pentru sturionul pe plită', a afirmat administratorul unei unități fast-food, Raluca Enache.

Potrivit Consiliului Județean, în prima zi a Festivalului Enisala - Unitate la cetate, numărul spectatorilor a fost de aproximativ 50.000, 'o participare record'.


Citește și
ISU TulceaRecomandări pentru participanți la Festivalul „Enisala - Unitate la Cetate”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii