Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:47 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Palmier de ardei gras, carpacio de caracatiţă, levrek cu orez negru Meniu ales la masa unde naş a fost Nicuşor Constantinescu şi socru mic Nurhan Ali

ro

09 Apr, 2013 00:00 5290 Marime text
Participanţii la nunta fetei directorului executiv al Handbal Club Municipal Constanţa, Nurhan Ali, Filis, s-au distrat pe cinste. Petrecerea din Mamaia, de la „Melody Grand Ballroom”, a fost pe gustul tuturor celor 500 de nuntaşi, care au savurat preparatele din meniu, unul stilat, asemenea întregului eveniment şi a tinerei perechi Husein, Filis (30 de ani) şi Enis (29 de ani), care au strălucit la petrecere. Aperitivul a cuprins crevete în spaghete de cartofi, pastramă de vită, ghiudem, icre de ştiucă pe andivă, ouă de prepeliţă cu icre roşii şi negre, ruladă de pui în mantie de alune, ruladă de somon fume în foaie de spanac, rulou de caşcaval umplut cu brânză Cedar, carpacio de caracatiţă, măsline Gemlik în bărcuţe şi palmier de ardei gras. Au urmat levrekul cu orez negru şi sparanghel, după care tradiţionalele sărmăluţe în foi de viţă cu ardei iute şi iaurt de oaie.

Muşchiuleţul de viţel în sos de ghebere cu budincă de cartofi şi salată asortiment au precedat tortul miresei. Nuntaşii, din rândul cărora nu au lipsit primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi viceprimarul Gabi Stan (cel care a oficiat cununia civilă), s-au prins total în spectacolul nunţii, au cântat şi au dănţuit cu foc. Socrul mic cel puţin abia mai putea vorbi a doua zi după petrecere, era răguşit bine. Invitaţii au avut de unde alege şi în privinţa băuturilor. Ca băuturi alcoolice organizatorii au pus pe mese Irish Whiskey - Tullamore Dew, Vodka Absolut, Martini, Gin Tonic, vin alb şi roze demisec Tohani şi şampanie. Nuntaşii şi-au astâmpărat setea şi cu băuturi răcoritoare (Granini de mere şi de portocale, Coca-Cola, Red-Bull), lista fiind completată cu apă plată şi minerală Dorna şi cafea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii