Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:22 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O noua runda de negocieri amana inceperea grevei din invatamant

ro

19 Sep, 2006 00:00 941 Marime text
Cu ocazia festivitatii de deschidere a anului scolar 2005-2006, s-au putut distinge, la nivelul corpului profesoral constantean, doua atitudini diametral opuse. Pe deoparte s-au situat cei care au sustinut actiunile conjugate de protest ale Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), trasate in cadrul sedintei Biroului Operativ din 30 august, boicotand, astfel, evenimentul, iar pe de alta parte i-am regasit pe cei care au decis sa iasa totusi pe platourile scolilor in care isi desfasoara activitatea pentru a-i intampina pe elevi. Motivatiile acestui semiesec, rezumate la nivelul membrilor de sindicat, au fost in buna masura de ordin subiectiv, tensiuni, diferente de opinii, ambitii personale sau pur si simplu teama. Dincolo de ele, ziua de 15 septembrie a trecut, iar cerintele cadrelor didactice n-au primit inca raspunsul dorit din partea executivului central. Miza ramane aceeasi - majorarea in doua etape a salariilor din acest sector bugetar pana la inceputul anului 2008. De-a lungul negocierilor derulate pana acum, guvernantii nu au aratat intentia de a-si respecta angajamentul luat in noiembrie anul trecut, desi cele patru confederatii sindicale de profil au inceput deja sa preseze. Acum, ambele parti asteapta cu incordare o noua runda de negocieri la care urmeaza sa participe si ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu. Vicepresedintele Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar (SLSIP) Constanta, afiliat la FSLI, Ion Popescu, s-a declarat extrem de nemultumit de atitudinea pe care reprezentantii Guvernului au adoptat-o pana acum, una de total dezinteres fata de revendicarile exprimate. Principala problema, din punctul lui de vedere, nu este constituita de lipsa resurselor economice ale executivului, ci de lipsa vointei politice. De data aceasta insa, FSLI-ul cel putin, pare hotarat sa nu mai accepte nicio amanare ori concesie. Daca nici la viitoarea runda de negocieri nu se va aproba proiectul de lege a salarizarii, Biroul Operativ al sindicatului se va intruni din nou si, probabil, se va decide declansarea grevei. Pentru o astfel de actiune, insa, ar fi indicata coordonarea miscarilor tuturor celor patru confederatii de profil.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii