Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:14 22 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O femeie s-a rătăcit în Măcin. Jandarmii tulceani au transportat-o în siguranță acasă

ro

16 Mar, 2021 11:18 656 Marime text



  • O femeie s-a rătăcit în orașul Măcin.
  • Ea a avut nevoie de sprijinul jandarmilor tulceni pentru a ajunge în siguranță acasă.
 
În data de 15 martie, în jurul orei 20:00, jandarmii care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului Măcin, au fost sesizați de către un cetățean, care a observat o femeie ce părea dezorientată.
 
Femeia a spus jandarmilor că s-a rătăcit și nu își aduce aminte cum să ajungă acasă.
 
Aceasta a fost transportată la Spitalul din orașul Măcin, în vederea verificării stării de sănătate.
 
Având în vedere că starea de sănătate a femeii s-a dovedit a fi una bună, jandarmii au efectuat verificări în vederea identificării adresei de domiciliu, iar femeia a ajuns în siguranță acasă, unde o așteptau membrii familiei.
 
„Reamintim tuturor cetățenilor faptul că pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forțelor de ordine, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112”, transmite Jandarmeria Tulcea.
 
Sursă foto: Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea

Ti-a placut articolul?

Comentarii