Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:24 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nuntă mare Manuela şi Marius au primit taina cununiei (galerie foto)

ro

31 Oct, 2011 01:00 6859 Marime text

cap_9.jpgFosta noastră colegă, Manuela Moldoveanu, şi-a unit destinul cu logodnicul său, Marius.

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu câţiva ani, iar acum s-au decis să spună „Da!" în faţa lui Dumnezeu, a legii, a familiilor şi a tuturor prietenilor care le-au fost alături. Marele eveniment s-a petrecut sâmbătă, 29 octombrie 2011. Cununia civilă a fost oficiată de Primăria comunei Cerna, din judeţul Tulcea, iar slujba religioasă s-a desfăşurat la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae", din Constanţa.

 manu_-_manu_2.jpg

Tinerii căsătoriţi au fost conduşi la altar de naşii Cristi şi Diana. Nuntaşii s-au reunit seara în număr mare la Restaurantul Hotelului Militar, unde au petrecut până în zori, bucuroşi că le pot fi alături mirilor în aceste momente unice în viaţă. Redacţia „ZIUA de Constanţa" le urează Manuelei şi lui Marius să le fie viaţa binecuvântată şi „Casă de piatră!".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • marilena 31 Oct, 2011 13:06 Casa de piatra! Multa fericire si iubire!
  • hahahhaa 30 Oct, 2011 23:00 Casă de piatră ! :)