Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noile formulare pentru retetele medicale au fost introduse pe piata

ro

15 Oct, 2005 00:00 1101 Marime text

# Dischete cu instructiuni pentru medicii de familie si specialisti

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a primit in cursul zilei de ieri retetele noi care vor fi folosite din data de 17 octombrie. Potrivit declaratiilor directorului CJAS, doctorul Liviu Mocanu, acestea prezinta unele rubrici noi, concepute special pentru a se elimina riscul comiterii vreunei infractiuni, fie ca este vorba de pacient, medic sau farmacist. De asemenea, pe formularul de reteta noua va figura o rubrica aparte, pentru a indeparta orice suspiciune ca vreun farmacist, profitand de necunoasterea medicamentelor de catre pacient, ar putea elibera pe viitor produse mai scumpe decat cele la pretul de referinta. In aceasta rubrica, pacientul trebuie sa isi specifice acordul daca vrea un medicament mai scump decat valoarea compensata. O alta rubrica noua de pe retetele valabile din 17 octombrie va fi cea care evidentiaza categoria asiguratului (salariat, pensionar, copil) si in care se va specifica mai clar si de unde a obtinut reteta (medic de familie, specialist etc). Retetele noi vor ajuta bolnavii, medicii si farmacistii, intrucat pe un singur formular vor putea fi inscrise din 17 octombrie medicamente de pe toate cele trei liste de compensare: A (compensate 90%), B (compensate 50%) si C (compensate 100%). La aceasta ora, au mentionat reprezentantii CJAS, pentru fiecare medicament compensat diferit se elibereaza separat cate o reteta. Pentru introducerea lor in sistem cat mai rapid si eficace, CJAS Constanta va trimite la cabinetele medicilor de familie si specialisti din judet dischete cu instructiunile necesare. Totodata, a mai declarat directorul CJAS, din 17 octombrie, vechile retele nu vor mai fi valabile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii