Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:58 14 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicușor Dan nu exclude alegerile anticipate, dar spune că nu și le dorește - „Există încă resurse pentru o majoritate în Parlament”

ro

14 Jul, 2026 11:46 191 Marime text
Sursă foto: Facebook/Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan nu exclude declanşarea alegerilor anticipate, dar precizează că acestea nu reprezintă ceva ce îşi doreşte, relatează News.ro, conform stiripesurse.ro.

Calculele lui Nicușor Dan

Nicuşor Dan consideră că acest scenariu este foarte puţin probabil în acest moment, pentru că lucrurile nu ar fi cu mult diferite în privinţa componenţei Parlamentului.

Nicuşor Dan a fost întrebat la Ştirile Pro TV dacă va declanşa alegerile anticipate în cazul în care partidele nu vor ajunge la o înţelegere pentru formarea unui nou guvern. 

„S-a discutat extrem, extrem de puţin de scenariul ăsta. Nu este ceva ce eu să-mi doresc. Nu exclud. Nu e ceva ce îmi doresc şi cred că este foarte puţin probabil în momentul ăsta, pentru că nu ar avea niciun fel de logică.

Vom fi cam tot în situaţia asta, plus încă trei, patru luni de alegeri în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele şi după aceea o să îi rugăm să guverneze împreună”, a afirmat preşedintele României.


Întrebat care ar fi condiţiile excepţionale care ar duce la alegeri anticipate, Nicuşor Dan a răspuns: 

„Un blocaj prelungit mult timp, fără speranţe de rezolvare. Eu cred că încă sunt resurse pentru a găsi o formulă care să aibă majoritate în Parlament”.


Grindeanu: Alegerile anticipate rămân o opțiune

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că varianta alegerilor parlamentare anticipate nu poate fi exclusă, însă a avertizat că un astfel de scenariu ar prelungi instabilitatea politică și economică a României.


Sorin Grindeanu a afirmat că în spațiul public au apărut tot mai multe voci care susțin organizarea de alegeri anticipate, inclusiv din partea unor reprezentanți ai PNL, USR și AUR, iar această variantă se află „pe masă”.

„E un scenariu pe care nu pot să-l exclud niciodată. E pe masă”, a spus liderul PSD. El a precizat însă că, din punct de vedere procedural, alegerile anticipate nu pot fi organizate într-un termen scurt și, dacă s-ar ajunge la această soluție, scrutinul ar avea loc cel mai probabil în toamna târzie a acestui an.


Grindeanu: Anticipatele ar prelungi instabilitatea

Președintele PSD consideră că organizarea unor alegeri anticipate ar avea consecințe asupra climatului politic și economic. „E un scenariu care ar arunca într-un soi de instabilitate continuă scena politică și economică”, a declarat acesta, adăugând că acesta este principalul criteriu după care trebuie evaluată o asemenea opțiune. Cu toate acestea, Grindeanu a subliniat că PSD este pregătit și pentru această eventualitate.

În eventualitatea declanșării anticipatelor, liderul social-democrat a transmis că PSD va intra în competiția electorală fără intenția de a reface ulterior o majoritate cu PNL sau USR, dacă aceste partide își mențin poziția actuală. „Vom intra în alegeri pe bază de reciprocitate. Dacă USR și PNL au decizii prin care spun că nu mai fac majorități cu PSD, evident vom avea și noi același lucru”, a afirmat Grindeanu. El a adăugat că PSD nu poate rămâne „doar pe post de sac de box”, fiind în opoziție, dar solicitat în același timp să asigure voturile necesare în Parlament pentru proiectele Guvernului.

Părerea UDMR despre anticipate


Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că la consultările de la Palatul Cotroceni s-a discutat despre alegerile anticipate, el arătând că opinia sa a fost că astăzi, din ceea ce vede, am avea un Parlament unde pe primul loc ar fi AUR şi ar fi greu de evitat să dai şansa lor să formeze un guvern. Kelemen Hunor a mai spus că tot această coaliţie ar trebui să formeze o majoritate.

„Eu am spus că problema cu anticipatele e în felul următor, tot un Parlament fragmentat vom avea, nimeni nu va avea majoritate. Eu respect fiecare cetăţean şi votul fiecărui cetăţean şi ăsta este punctul de plecare. Dar astăzi, din ceea ce văd eu, noi am avea un Parlament unde pe primul loc ar fi AUR, nu ştiu cu cât, cu 35%, cu 38%, cu 40% habar n-am. Şi, atunci, ar fi greu de evitat să dai şansa lor să formeze un guvern, dar nu ştiu cu cine. Sau iarăşi, ne-am aduna toţi cei care suntem astăzi la masă să formăm o majoritate, că nu s-ar schimba prea mult. Poate că unul ar fi un pic mai sus, celălalt un pic mai jos, dar tot această coaliţie ar trebui să formeze o majoritate”, a spus Kelemen Hunor, la Digi24.

„Deci am rezolva ceva pentru ţară? Nu. (..) Şi sigur că asta ar însemna junk pentru România”, a mai arătat Kelemen Hunor, adăugând că în 2024 s-au suprapus alegerile prezidenţiale cu cele parlamentare, după 20 de ani şi o parte dintre problemele de azi îşi au rădăcinile, se regăsesc acolo.

„Ei au comasat alegerile atunci PSD şi PNL, locale cu europarlamentare. La europarlamentare au mers pe listă comună. Totul a fost fain şi frumos, iubire superbă între ei, după care s-au despărţit, au avut candidaţi la prezidenţiale fiecare şi n-au mai mers pe listă comună. Ce a înţeles societatea despre tot ce s-a întâmplat în 2024? S-au întâmplat o grămadă de greşeli tactice şi strategice. Să suprapunem în 2020 şi în 2030, după anticipate, iarăşi prezidenţialele cu parlamentare, am repeta scena din 2024. Deci, e bine să avem parlamentare şi prezidenţiale, măcar pentru 20 de ani, îndepărtate unul de celălalt”, a explicat Kelemen Hunor.


Părerea USR despre anticipate

Liderul USR, Dominic Fritz, nu exclude varianta alegerilor anticipate. El chiar consideră că anticipatele ar putea debloca întreaga criză actuală. Fritz a militat însă pentru un guvern minoritar în primă fază, iar anticipatele să fie a doua opțiune.




Citește și:
Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est de la Kiev, la invitația lui Volodimir Zelenski

Ti-a placut articolul?

Comentarii