Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:37 19 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicolae Nejloveanu desfiinţează sediul unde funcţiona complexul Nedora (galerie foto)

ro

25 Sep, 2014 00:00 1332 Marime text
În Registrul Certificatelor de Desfiinţare, a fost înregistrată, la data de 16 septembrie, solicitarea societăţii SC Nedora SRL pentru desfiinţarea unor „spaţii comerciale parter“. Durata executării acestor lucrări este de 12 luni, conform datei de expirare înscrise pe certificat.

Sediul care urmează a fi desfiinţat este situat pe strada Avram Iancu nr. 57 din Constanţa. Societatea Nedora SRL aparţine familiei inginerului Nicolae Nejloveanu, fiind una dintre primele afaceri pe care acesta le-a deschis în Constanţa după ‘89. Înfiinţată în anul 1992, firma ce are ca obiect de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate este deţinută în proporţie de 20% - 80% de Nicolae Nejloveanu, respectiv de soţia sa, Victoria, care îndeplineşte şi funcţia de administrator. Sediul social a fost stabilit la această adresă în anul 1995. Aici au funcţionat o bună perioadă de timp mai multe spaţii comerciale, sediul fiind ulterior închiriat unei firme specializate în comercializarea de piese şi materiale auto.

„Este o construcţie din lemn care, din cauza vechimii, devine nesigură. Nu ştiu exact ce anume va fi reconstruit acolo, nu am încă un plan, o idee, dar după ce voi face un sondaj, voi vedea care va fi următoarea destinaţie a locului“, a declarat Nicolae Nejloveanu, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa.

Potrivit datelor financiare ale societăţii, firma a înregistrat la sfârşitul lui 2013 o pierdere de 11,153 de lei, venituri de 103.600 de lei şi cheltuieli de 111.645 de lei, având un singur angajat.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii