Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:34 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nereguli constatate de Poliţia Locală Constanţa. S-au aplicat amenzi (galerie foto)

ro

26 Sep, 2019 11:36 1501 Marime text
Direcția Generală Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța își desfășoară activitatea în interesul comunității locale și acționează pentru respectarea normelor legale privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice precum și pentru menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța.

În  cursul zilei de 25.09.2019, în intervalul orar 14.00-22.00, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat o acțiune tematică pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 4.

Echipele mixte de control formate din lucrători cu atribuții în domeniul ordinii publice, siguranței rutiere și activității comerciale au monitorizat și verificat, în scopul asigurării unui climat public civilizat următoarele zone de interes public :  Cartierul Palas cu strada Munții Tatra, Zona Industrială, Eden,  Halta Traian, Cartier Berechet , 2 Cocoși, Cartier  Salvare, Cartier Școala 8, Cartier Inel 2, Cartier Brătianu, Cartier Compozitori, Cartier Baba Novac, Cartier Coiciu, Cartier Medeea, Cartier Casa de Cultură proximitatea cimitirelor Palas și Municipal.

Cu această ocazie, poliţiştii locali au legitimat 28 de persoane și au constatat 26 de abateri de la normele legale, aplicând sancțiuni contravenționale după cum urmează: zece amenzi pentru nerespecarea unor norme de conviețuire socială, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate, refuz de legitimare, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționare faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice, nouă amenzi pentru aruncarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate, ocuparea  fără drept a unui loc de parcare, depozitarea unor obiecte pe domeniul public, o amendă pentru acte de comerț ambulant, o amendă pentru accesul câinilor periculoși în locuri publice fără lesă/ botniță, o amendă pentru nerespectarea prevederilor  HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață și patru amenzi pentru încălcarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002 ( Codul Rutier) privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, s-a dispus măsura complementară de confiscare a unui vehicul cu tracțiune animală care transporta materiale reciclabile pe raza municipiului Constanța fără a îndeplini condiţiile legale.

Cantitatea de materiale reciclabile a fostă predată societății de salubrizare, iar atelajul hipo a fost ridicat de pe carosabilul străzii Celulozei din Zona Industrială, de către administratorul drumului public și a fost depozitat într-un loc special amenajat de autoritatea publică locală.

Tot în cadrul acestei acțiuni tematice au fost verificati și şapte operatori economici care își desfășurau activitatea comercială pe sectorul Serviciului Ordine Publică 4.

Sursă foto: Poliţia Locală
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii