Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:12 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mugur Mitrana vrea faleza si dig ca la Costinesti

ro

23 Feb, 2010 04:01 2242 Marime text

bi_des.jpgMugur Mitrana, edilul-şef de la 23 August, are pregătite, anul acesta, o serie de proiecte benefice comunei pe care o conduce. O parte dintre acestea vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii localnicilor, iar o altă parte pe cea a dezvoltării turismului în zonă. Primăria 23 August va achita, în decurs de 3-4 ani, pentru aceste proiecte, nu mai puţin de 58 de miliarde de lei vechi.

„Prioritare pentru comună sunt, pentru 2010, realizarea lucrărilor de canalizare, care ajung la circa 5 milioane de euro, asfaltarea în satul Dulceşti - 27 de miliarde de lei vechi, precum şi construirea a două noi şcoli, una la Dulceşti şi cealaltă la Moşneni. În plus, ne mai dorim construirea unui nou corp de clădire la şcoala din 23 August", ne-a declarat Mugur Mitrana.

Baza sportivă, a cărei construcţie a demarat anul trecut, va face o reală concurenţă celor din Mangalia. Astfel, baza va deţine, în afara incintei propriu zise, care este deja ridicată, vestiare, sală de fitness, trei terenuri universale, o pistă de alergare, tribună de 600 de locuri acoperită, iluminat nocturn, parcări, zone de agrement etc. Investiţia va fi realizată cu bani ai primăriei - aproximativ 500.000 de lei, cu fonduri guvernamentale - alţi circa 450.000 de lei, precum şi cu fonduri atrase din alte surse. Pentru Căminul Cultural din Dulceşti se doreşte amenajarea unei parcări şi a unui parc.

„În scurt timp, vom afla şi de ce sumă vom beneficia de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru proiectele de infrastructură în zona turistică a comunei. Noi ne dorim să putem realiza amenajarea unei faleze, a unui dig şi a unei zone de promenadă asemănătoare celor de la Costineşti."

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii