Moțiune de cenzură depusă de parlamentarii de la AUR împotriva Executivului!
Moțiune de cenzură depusă de parlamentarii de la AUR împotriva Executivului!
10 Jul, 2025 10:56
ZIUA de Constanta
239
Marime text



Documentul a fost citit de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, conform Agerpres.ro
Opoziția a inițiat acest demers după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.
Pentru finalizarea acestei proceduri, sesiunea extraordinară a Parlamentului s-a prelungit până pe 14 iulie, dată la care va fi dezbătută și votată moțiunea de cenzură, semnată de parlamentari de la AUR, S.O.S. România, POT și neafiliați.
Semnatarii moțiunii de cenzură susțin că Guvernul 'a uzurpat puterea legitimă și a batjocorit voința de reprezentare a poporului român' și, ca urmare, 'trebuie să dispară cu tot aparatul său de propagandă, mincinos și toxic'.
Executivul a avizat, vinerea trecută, primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, iar luni și-a asumat răspunderea în Parlament pe acest proiect. Cele mai importante măsuri prevăzute în acest pachet sunt impunerea a două cote de TVA - de 11 și 21% -, majorarea accizelor pentru alcool, carburanți și țigări, precum și introducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionarii cu pensii de peste 3.000 de lei.
***
Dacă moțiunea de cenzură va trece, adică dacă va primi votul majorității deputaților și senatorilor, atunci Guvernul Bolojan este demis. Dacă aceasta nu va trece, atunci proiectul pe care Executivul și-a asumat răspunderea este adoptat.
Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii