Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:58 24 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificări importante la Sofra Turkish Restaurant SRL. Schimbare de acționariat și sediu nou în Constanța

ro

24 Mar, 2026 09:40 185 Marime text

 

sursa foto: Freepick.com
Sectorul HoReCa din Constanța înregistrează o nouă etapă de consolidare. Recent, conform datelor publicate în Monitorul Oficial nr. 1581 din 17 martie 2026, societatea Sofra Turkish Restaurant  SRL a trecut printr-o serie de modificări structurale majore, de la retragerea unui asociat până la relocarea sediului social. 

Iată principalele noutăți care vizează administrarea și structura restaurantului:

 Retragerea unui asociat și cesiunea părților sociale


În cadrul Hotărârii nr. 1 din 15.09.2025, asociații au decis oficial ieșirea din schemă a domnului Kömürcü Kamil. Acesta a cesionat cele 50 de părți sociale deținute (cu o valoare nominală de 500 lei) către partenerul său de afaceri, Tas Omer.

Odată cu această tranzacție, Tas Omer preia controlul total, devenind asociat unic. Acesta preia, de asemenea, integral activul și pasivul societății, inclusiv toate drepturile și obligațiile prezente și viitoare, garantând achitarea datoriilor către bugetul de stat și terți.

Noua structură a capitalului social


În urma acestei mișcări administrative, capitalul social subscris și integral vărsat al Sofra Turkish Restaurant SRL aparține asociatului unic Tas Omer și se prezintă astfel:


Relocarea sediului social în Constanța

O altă schimbare strategică pentru brandul Sofra este mutarea sediului social oficial. Noua adresă înregistrată este Bd. Aurel Vlaicu Nr. 325A, parter, Constanța.

Această locație, situată pe una dintre cele mai circulate artere ale orașului, reprezintă un punct cheie pentru logistica și vizibilitatea afacerii în zona metropolitană.

 
Despre Sofra Turkish Restaurant SRL

Firma Sofra Turkish Restaurant SRL din Constanța, a fost înființată la data de 12.02.2020 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 5611 - Restaurante.

Cifra de afaceri Sofra Turkish Restaurant SRL a fost de 14.307.767 lei în anul 2024, cu un profit de 1.614.220 lei.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 4,82%.

Sofra Turkish Restaurant SRL a raportat 32 angajați în anul 2024.

Asociat unic și administrator este Tas Omer.Acesta este asociat și administrator la Gabros Prod SRL,Grande Global SRL,Ruby Fish Restaurant SRL.



Amintim că în luna iulie 2025, Komurcu Kamil a fost trimis în judecată, în dosarul cu indicativul 21174/212/2025, care are ca obiect conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP) art. 336 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 41 alin. 1 CP.

Oamenii legii spun că acesta a fost depistat de agenții de poliție la data de 04.07.2025, în jurul orei 11:30, iar după ce ar fi fost testat cu etilotestul, care a afișat un rezultat pozitiv, bărbatul a fost dus la Spitalul Județean Constanța, de unde i s-au prelevat probe biologice, rezultatul acestora indicând o concentrație alcoolică de 3,44 g/l (primul rezultat) și 3,08 g/l (al doilea rezultat).

 
Komurcu Kamil, un fost asociat al restaurantului Sofra, a formulat apel împotriva condamnării primite la Judecătoria Constanța, după ce ar fi fost prins de polițiști conducând băut la volanul unui Mercedes, în municipiul Constanța!
Prima decizie în dosarul cu indicativul 21174/212/2025 a fost anunțată de magistrații Judecătoriei Constanța joi, 4 decembrie 2025. Potrivit hotărârii, inculpatul a primit o pedeapsă la închisoare cu executare, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe în stare de recidivă postcondamnatorie.
 
Iată decizia instanței:
 

MINUTA
 
Soluția pe scurt: În baza art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul xx, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. În baza art. 67 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului xx pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o durată de 3 ani.

 
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului xx pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În baza art. 96 alin. 4 C. pen., revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 763/12.06.2023 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 32262/212/2022, definitivă prin neapelare la 05.07.2023. În baza art. 43 alin. 1 C. pen., adăuga pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată în sarcina inculpatului xx prin prezenta sentinţă la pedeapsa rezultantă anterioară de 1 an şi 7 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 763/12.06.2023 a Judecătoriei Constanţa, noua pedeapsă rezultantă fiind închisoarea de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni.
 
În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen., aplică în sarcina inculpatului xx, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal cu referire la art. 45 alin. 1 C.pen., aplică în sarcina inculpatului xx pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
 
Pedeapsa rezultantă cu închisoarea de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni se va executa în regim de detenție, în condiţiile art. 60 C. pen. În baza art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen., pedeapsa complementară se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 3 C. pen., pedeapsa accesorie se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza disp. art. 72 alin. 1 C. pen., deduce din pedeapsa rezultantă a închisorii de 3 ani şi 4 luni durata măsurii preventive a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore din data de 04.07.2025 precum şi durata măsurii arestului preventiv, începând cu data de 05.07.2025 până la zi.
 
Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 763/12.06.2023 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 32262/212/2022, definitivă la 05.07.2023 prin neapelare, și dispune emiterea unor noi forme de executare pe baza prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen., constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul xx, pe care o va menține, urmând a fi verificată până la data de 01.02.2026. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul xx la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 336,26 lei aferenţi fazei de urmărire penală şi 663,74 lei aferenţi fazei camerei preliminare şi judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanța. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 04.12.2025.
 
Document: Hotărâre  1189/2025  04.12.2025
 
Decizia, nefiind definitivă, a fost atacată cu apel de către inculpat, fapt pentru care cauza va fi înaintată spre soluționare Curții de Apel Constanța.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, apelul a fost înregistrat luni, 8 decembrie 2025.



După amânarea de la ședința din luna februarie, la ședința magistraților din 16 martie 2026, s-au decis următoarele:

Soluția pe scurt: În temeiul art. 415 alin. (1) din Codul de procedură penală, ia act de retragerea apelului formulat de către inculpatul KOMURCU Kamil, împotriva sentinţei nr. 1189/04.12.2025, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. 21174/212/2025. În temeiul art. 72 din Codul penal, deduce, din durata pedepsei aplicate inculpatului KOMURCU Kamil prin sentin?a apelată, durata arestului preventiv de la data de 04.12.2025 la zi. În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, îl obligă pe inculpatul KOMURCU Kamil la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată la data de 16 martie 2026, după redactare, prin punerea la dispoziţie cu mijlocirea grefei, conform art. 405 din Codul de procedură penală.

Document: Hotarâre  356/2026  16.03.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.


Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Pentru documentarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.



Citește și:

Proces nou pe rolul Judecătoriei ConstanțaTomis Plus SRL cheamă în instanță Sofra Turkish Restaurant SRL
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii