Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:23 22 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța. Proiectul Oil Terminal primește decizia etapei de încadrare

ro

22 Nov, 2025 09:53 101 Marime text

 
 

Direcția Județeană de Mediu Constanța a anunțat public decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii CFR pentru fluidizarea traficului și racordarea liniilor 10F și 11F la secția Platforma Port Constanța – dana 67”.

Proiectul, care urmează să fie realizat de Oil Terminal SA, are ca titular Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

Autoritatea de mediu a stabilit că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, în baza procedurii prevăzute de Legea nr. 292/2018 privind evaluarea proiectelor publice și private. Lucrările sunt propuse a se desfășura în incinta Portului Constanța, la dana 67, o zonă cu activitate intensă și rol strategic în traficul de mărfuri.
 
Proiectul deciziei și motivele care au stat la baza acestei concluzii pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Constanța din strada Unirii nr. 23, de luni până joi între orele 8:00–16:30, iar vineri între 8:00–14:00. Documentele sunt disponibile și online, pe site-ul oficial al instituției.

Publicul interesat poate transmite comentarii, observații sau propuneri în termen de 10 zile de la data publicării anunțului, respectiv până la 27 noiembrie 2025.

Anunțul a fost afișat pe site-ul autorității în data de 18 noiembrie 2025.



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 




Citește și:

Justiție ConstanțaDecizie a Tribunalului Constanța în disputa juridică dintre Oil Terminal și HGM Port Logistics SRL


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii