Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:21 25 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Misiune spectaculoasă a NASA. O sondă va coborî pe un asteroid de unde va lua mostre din scoarța acestuia

ro

26 Sep, 2020 21:40 610 Marime text

Sonda americană Osiris-Rex va coborî în data de 20 octombrie pe suprafaţa asteroidului Bennu, după o călătorie în spaţiu de patru ani, pentru a preleva mostre din scoarţa acestuia, în speranţa de a le readuce apoi pe Terra şi de a îi ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine formarea Sistemului Solar, au anunţat joi reprezentanţii NASA, citaţi de AFP, informează Agerpres.

Asteroidul Bennu, cu diametrul de 490 de metri, a fost ales cu mare atenţie pentru această misiune, deoarece oamenii de ştiinţă considerau, bazându-se pe observaţii realizate cu telescoape, că acest corp ceresc era acoperit de nisip fin, „la fel ca o plajă”, a explicat într-o conferinţă telefonică Dante Lauretta, cercetător la Universitatea Arizona şi coordonatorul ştiinţific al misiunii.

O astfel de suprafaţă ar garanta realizarea unei operaţiuni de prelevare de eşantioane fără prea mari pericole.

Dar, ajungând în proximitatea asteroidului la sfârşitul anului 2018, imaginile astfel obţinute de sonda americană au arătat că Bennu era acoperit în realitate de roci. „Suprafaţa lui este aspră, accidentată şi stâncoas”, a precizat acelaşi cercetător.

Coordonatorii misiunii au petrecut întregul an 2019 cartografiind cu minuţiozitate suprafaţa asteroidului pentru a alege situl de prelevare ce părea a fi cel mai sigur: craterul Nightingale.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii