Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:23 01 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Oana Țoiu anunță suplimentarea operatorilor MAE pe fondul apelurilor masive privind criza din Orientul Mijlociu

ro

28 Feb, 2026 23:03 161 Marime text
Sursă foto: Facebook/Oana Țoiu

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că MAE va suplimenta numărul operatorilor care preiau apelurile cetățenilor, după ce volumul ridicat de solicitări generate de evoluțiile de securitate din Orientul Mijlociu a depășit temporar capacitatea disponibilă.

Prioritățile instituției rămân siguranța românilor din regiune și menținerea dialogului diplomatic pentru reducerea tensiunilor, în condițiile în care aproximativ 1.000 de cetățeni români sunt în contact cu misiunile diplomatice, iar nivelul alertelor de călătorie a fost ridicat pentru mai multe state din zonă.

„Au fost pe parcursul zilei momente în care numărul mare concomitent de apeluri a depăşit numărul de colegi disponibili în misiune. Deşi selecţia 'situaţie de urgenţă' redirecţiona spre sprijinul operatorilor din centrala din Bucureşti este totuşi clar că sunt necesare resurse adiţionale, mai ales în momente sensibile. Avem mai mulţi colegi care ne vor fi mâine alături”, a scris Ţoiu pe Facebook.


Ministrul precizează că priorităţile MAE sunt legate de siguranţa cetăţenilor români aflaţi în Orientul Mijlociu şi dialogul diplomatic şi politic pentru a contribui la dezescaladare.

„În ceea ce priveşte obiectivul asigurării siguranţei cetăţenilor români şi familiilor acestora, astăzi a fost o zi complicată pentru multe familii şi ştim că există în continuare un nivel ridicat de îngrijorare. Nu sunt semnalate cazuri de cetăţeni români răniţi în regiune la acest moment. Menţinem recomandarea de a acorda prioritate siguranţei, de a nu face deplasări care nu sunt necesare şi de a respecta cu stricteţe instrucţiunile locale”, transmite Oana Ţoiu.


În acest moment grupurile de minori care călătoreau cu însoţitori sunt în siguranţă la cazare, precizează ministrul.

„În cazul Iranului am anunţat alerta de risc la nivelul 9/9 cu îndemnul ferm de a părăsi teritoriul pe 14 ianuarie, acum 6 săptămâni, şi în acest moment din comunitatea de români nu sunt cerinţe de repatriere. În cazul Israelului nivelul de alertă consulară a fost ridicat din iunie şi a fost crescut vineri la nivelul 8/9 - evitaţi orice călătorie şi respectaţi instrucţiunile autorităţilor în caz de urgenţă. Am ridicat nivelul de alertă pentru Bahrain, Kuweit, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Regatul Arabiei Saudita şi deşi sunt şi ţări în regiune cu spaţiul aerian deschis, dat fiind caracterul fluid al situaţiei, recomandăm în general evaluarea cu responsabilitate a necesităţii efectuării acestor călătorii şi, dacă este posibil, amânarea acestora până la ameliorarea situaţiei de securitate şi reluarea în condiţii normale a zborurilor comerciale”, mai arată Oana Ţoiu.




Citește și:

Celula de Criză a Ministerul Afacerilor Externe: Fără români răniți în Orientul Mijlociu! Avertismente de călătorie ridicate pentru mai multe state din regiune
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii