Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Gabriel Leș, discuţii cu Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România

ro

13 Feb, 2017 17:12 1811 Marime text
Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leș, l-a primit astăzi, la sediul ministerului, pe Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România.
 
“Discuţiile s-au concentrat pe stadiul şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, atât în format bilateral, cât şi în cadrul NATO. Cei doi oficiali au exprimat abordări comune privind demersurile aliate de adaptare la noile provocări de securitate şi au subliniat importanţa avansării procesului de implementare a deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varşovia din iulie 2016, cu un accent aparte pe întărirea posturii de apărare şi descurajare a Alianţei”, conform unui comunicat remis ZIUA de Constanţa.
 
A fost abordată cooperarea pe linia Forţei de reacţie rapidă a NATO (VJTF) şi contribuţia britanică la asigurarea prezenţei înaintate întărite pe flancul de est al alianței, inclusiv în partea sa sudică şi în regiunea Mării Negre.
 
Ministrul Leş a exprimat aprecierea deosebită a autorităţilor române pentru participarea forţelor armate britanice la exerciţii în Marea Neagră şi la activităţi de instruire şi misiunile de poliţie aeriană de pe teritoriul României, cu referire directă la viitoarea dislocare a avioanelor de luptă Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale britanice în România, planificată pentru mijlocul acestui an.
        
Au fost trecute în revistă principalele jaloane ale cooperării bilaterale în cadrul Parteneriatului strategic, fiind discutate noi direcţii de acţiune pentru intensificarea cooperării militare practice dintre cele două armate. 
 
Cei doi oficiali au reliefat rolul esenţial pe care îl au, în actualul context de securitate, exerciţiile multinaţionale desfăşurate în România şi în zona Mării Negre, precum şi cooperarea tehnico-militară.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii