Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:23 11 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Energiei face precizări importante despre riscul unui blackout în România!

ro

11 Oct, 2025 12:33 186 Marime text
foto: Pixabay
Întrebat la PrimaTV dacă există riscul ca România să treacă printr-un blackout și în ce condiții s-ar putea întâmpla, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a explicat scenariile analizate de autorități.

Potrivit acestuia, un studiu realizat de o companie internațională de consultanță, pe metodologia europeană, analizează impactul asupra sistemului energetic național, în special asupra centralelor pe cărbune.

„În momentul de faţă, pentru a vedea care este impactul asupra sistemului energetic naţional la centralelor pe cărbune, am comandat un studiu făcut după metodologie europeană de o companie de consultanţă internaţională, colegii la TransEletrica sunt cei care l-au făcut la respectivă achiziţie, care are 6.000 de pagini şi care unul dintre scenarii arată că în cursul acestei ierni, în anumite condiţii de iarnă foarte grea, în anumite condiţii de nisoare, dacă vom opri toate grupurile pe cărbune de la complexul energetic Oltenia, am putea să fim într-o situaţie de acest gen, în situaţia în care s-ar îndeplini cumulativ mai multe condiţii. Aşa zisa furtună perfectă”.

Ministrul a transmis că autorităţile fac tot ce le stă în putere pentru a evita un astfel de scenariu.

„Rolul nostru e de a calcula care sunt cele mai grele scenarii şi de a face tot ce ţine de noi ca să nu ajungem acolo. Iar în momentul de faţă, ceea ce fac şi acum vin de la o altă dezbatere cu sindicaliştii de la complexul energetic Oltenia, e faptul că negociem cu cei din Comisia Europeană şi pentru prima dată, după 2 ani de zile, au fost dispuşi să accepte redeschiderea discuţiilor pe ţinta 119, ceea de carbonizării şi în această furtună trag nădejde că vom trece cu bine această iarnă, păstrând în continuare capacităţile de producţie a energiei pe cărbune, cel puţin pentru această iarnă, pentru a putea, mai departe, să avem suficientă energie pentru piaţă de echilibrare atunci când avem vârsta de consum mai exact între ora 6 şi 10 după amiază”.- a mai precizat Ivan. 


Citește și:
Știri Constanța: Nuclearelectrica SA a început astăzi lucrările civile de construcție pentru Proiectul Retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă (FOTO)




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii