Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:36 02 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Sănătății a semnat protocolul de colaborare cu Asociația Telefonul Copilului. „Un apel poate opri un gest extrem“

ro

02 Feb, 2026 19:30 111 Marime text
foto: facebook/Alexandru Rogobete
Ministerul Sănătății a semnat astăzi, 02 februarie 2026,  un protocol de colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, menit să transforme linia de urgență 116 111 dintr-un simplu serviciu de consiliere punctuală într-o poartă de intrare către un sistem integrat de îngrijire medicală.

Decizia vine ca un răspuns urgent la o realitate alarmantă: în anul 2025, numărul apelurilor privind dificultățile psiho-emoționale ale minorilor a crescut cu 73% față de anul precedent.
 


Astăzi am semnat protocolul de colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, pentru ca apelul la 116 111 să fie începutul unui parcurs real de îngrijire – nu finalul unei intervenții de moment.

În fiecare zi, copii ajung să ceară ajutor în situații-limită.

Un apel poate opri un gest extrem.


Dar responsabilitatea adevărată începe după acel moment.
De prea multe ori, criza este depășită punctual, însă problema nu dispare. Un specialist reușește să aducă un copil într-un echilibru temporar, dar fără continuitate, riscul reapare.

De aceea, intervenția trebuie să fie coordonată, profesionistă și susținută instituțional.
Prin acest parteneriat, construim o legătură funcțională între primul semnal de alarmă și intervenția medicală de specialitate. Un copil care cere ajutor nu va mai rămâne singur după ce momentul critic trece.


Realitatea este dură:
În 2025, numărul apelurilor la linia unică 116 111 privind dificultăți psiho-emoționale ale copiilor a crescut cu 73% față de 2024, iar cea mai mică vârstă înregistrată este de 12 ani.

Asta ne arată clar costul inacțiunii. Nu vorbim doar despre statistici, ci despre tot mai mulți copii care ajung să ceară ajutor în situații de criză.

Le mulțumesc echipei Asociației Telefonul Copilului, conduse de doamna director executiv Cătălina Surcel, pentru profesionalism, dedicare și pentru acest parteneriat onest cu Ministerul Sănătății.
În spatele fiecărui apel preluat se află oameni care ascultă, intervin și nu abandonează copiii în momentele cele mai grele. Munca lor este prima linie de protecție pentru cei vulnerabili.


Rolul meu, ca ministru, este să transform aceste semnale de alarmă în trasee clare de îngrijire – pentru ca fiecare copil care cere ajutor să primească sprijin real, nu doar o voce la capătul firului.

 Încrederea ne face bine. Continuitatea salvează vieți- transmite Ragobete. 




Citește și:

Anchetă la o clinică privată din Pitești. Un bărbat a fost găsit decedat în incinta unității medicale
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii