Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:17 27 11 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Apărării Naționale - Ziua Internațională de Luptă Împotriva Violenței asupra Femeilor

ro

25 Nov, 2021 09:32 284 Marime text

Ministerul Apărării Naționale marchează „Ziua Internațională de Luptă Împotriva Violenței asupra Femeilor”.

Comunicatul oficial MApN:

„Ministerul Apărării Naționale se alătură și în acest an instituțiilor publice și organizațiilor din întreaga lume care marchează „Ziua Internațională de Luptă Împotriva Violenței asupra Femeilor”.

Astfel joi, 25 noiembrie, pe site-ul MApN va fi postat un banner de culoare portocalie - culoare adoptată, de Organizația Națiunilor Unite, ca simbol al luptei împotriva violenței asupra femeilor, iar clădirea ministerului va fi iluminată în aceeași culoare.

Ministerul Apărării Naționale continuă să promoveze toleranța zero și lupta pentru combaterea actelor de violență împotriva femeilor și susține, în acest mod, eforturile de conștientizare asupra fenomenului violenței domestice și a violenței împotriva femeilor. De asemenea, MApN sprijină derularea în România, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, a Campaniei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor.

În anul 1991 a fost lansată Campania internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor, care marchează seria a 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor și care se derulează, în fiecare an, în perioada 25 noiembrie (Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor) – 10 decembrie (Ziua Internațională a Drepturilor Omului – adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului).

Prin rezoluția A/RES/54/134 din 17 decembrie 1999, ziua de 25 noiembrie a fost stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite drept Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. Această zi este marcată în toată lumea prin manifestații și acte de condamnare a diverselor forme de violență îndreptate asupra femeilor. În baza rezoluției amintite, Adunarea Generală a Națiunilor Unite invită guvernele, agențiile Națiunilor Unite, organizațiile internaționale și neguvernamentale să organizeze evenimente, în această zi, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice și factorilor de decizie asupra problemei violenței împotriva femeilor și a sublinia preocuparea constantă pentru implementarea politicilor publice necesare în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice.“


Sursă foto: Pixabay

Ti-a placut articolul?

Comentarii