Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:43 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei dreptului internațional umanitar în România

ro

14 May, 2023 14:58 980 Marime text

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea, la 14 mai, a Zilei dreptului internațional umanitar în România. Cu acest prilej, Ministerul Afacerilor Externe reiterează importanța și relevanța deosebite ale acestor norme în actualul context geopolitic, marcat de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al MAE, unul dintre pilonii principali ai politicii externe a României, care definește și conduita țării noastre în planul relațiilor internaționale, îl reprezintă promovarea respectului pentru dreptul internațional, inclusiv pentru dreptul internațional umanitar. Acțiunile prompte coordonate de MAE au fost întreprinse pentru a răspunde consecințelor umanitare grave cauzate de agresiunea rusă din Ucraina.

Direcțiile de acțiune ale MAE au vizat atât asigurarea respectării Convențiilor de la Geneva din 1949 și altor norme de drept internațional umanitar pertinente, cât și valorificarea tuturor instrumentelor disponibile pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor responsabile de comiterea, în Ucraina, a celor mai grave crime potrivit dreptului internațional.

În contextul marcării Zilei dreptului internațional umanitar, Ministerul Afacerilor Externe reiterează importanța cunoașterii și a respectării dreptului internațional umanitar, un set de norme creat pentru a salva vieți, pentru a limita suferința civililor și a persoanelor neimplicate în ostilități și pentru a preveni distrugerea infrastructurii civile, contribuind, astfel, la reziliența societăților confruntate cu conflicte armate.

Informații suplimentare:

Ziua dreptului internațional umanitar a fost stabilită prin Legea nr. 177/2013, la propunerea Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar (CNDIU), și este marcată, în fiecare an, începând cu 2014, prin acțiuni cultural-educative și științifice dedicate cunoașterii și promovării dreptului internațional umanitar.

Alegerea acestei zile corespunde simbolic momentului ratificării de către România, la 14 mai 1954, a Convențiilor de la Geneva din 12 august 1949, care consacră, alături de  cele două Protocoale adiționale din 1977 referitoare la protecția victimelor conflictelor armate, principalele norme ale dreptului internațional umanitar.

În acest an, Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru exercită mandatul de Președinte al CNDIU.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii