Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:22 25 06 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Afacerilor Externe, atenționare de călătorie în Suedia

ro

13 May, 2022 21:15 762 Marime text
sursa foto: Pixabay

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează vineri cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Regatul Suediei că autorităţile locale au anunţat reintroducerea perioadei de efectuare a controalelor la frontiera internă de stat până la 11 noiembrie 2022.

Astfel, MAE recomandă cetăţenilor români să se asigure că deţin în permanenţă asupra lor, pe timpul călătoriei spre şi dinspre Regatul Suediei, un act de identitate valabil (paşaport sau carte de identitate naţională).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Stockholm: +468205674, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Suediei: +46736985463.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în străinătate consultarea paginilor de Internet https://stockholm.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii