Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:36 06 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul MAI de Ziua Rezervistului. Recunoștință pentru cadrele militare în rezervă și retragere

ro

05 Jun, 2025 15:05 259 Marime text
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) marchează, pe 5 iunie 2025, 34 de ani de la înființarea Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere. Cu această ocazie, instituția adresează mulțumiri și aprecieri tuturor celor peste 20.000 de membri ai asociației pentru profesionalismul, dedicarea și contribuția lor continuă la consolidarea valorilor și tradițiilor MAI.

În mesajul transmis, MAI subliniază că spiritul de responsabilitate și atașamentul față de misiunea publică nu se încheie odată cu trecerea în rezervă.


Redăm în integralitate mesajul Ministerului Afacerilor Interne cu ocazia Zilei Rezervistului: 

Cu prilejul aniversării a 34 de ani de la înființarea Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, adresăm mulțumiri și aprecieri tuturor celor care, prin profesionalismul și dedicarea lor, au contribuit de-a lungul timpului la consolidarea instituției și a valorilor care ne definesc.

Activitatea constantă și implicarea celor peste 20.000 de membri ai asociației demonstrează că spiritul de responsabilitate și atașamentul față de misiunea publică nu se încheie odată cu trecerea în rezervă. MAI recunoaște și respectă rolul important pe care cadrele militare în rezervă îl au în păstrarea tradițiilor, în promovarea coeziunii sociale și în susținerea valorilor fundamentale ale statului de drept.

Această zi reprezintă un moment de recunoaștere a meritelor dumneavoastră și un prilej de reafirmare a angajamentului nostru de a susține demersurile legitime ale rezerviștilor, în spiritul respectului și al continuității între generații.

Vă mulțumim pentru loialitatea și contribuția adusă instituției și societății românești.

La mulți ani Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din MAI!- a transmis MAI. 





Citește și:

MApNSe lansează o nouă campanie de recrutare a rezerviștilor voluntari pentru anul 2024
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii