Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:20 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meciul de fotbal România-Kosovo, din preliminariile EURO 2024 MAE face recomandări de călătorie pentru românii care se vor deplasa la Priştina

ro

14 Jun, 2023 10:04 908 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe a transmis miercuri o serie de sfaturi şi recomandări cetăţenilor români (suporteri, jurnalişti etc.) care se vor deplasa la Priştina pentru a asista la meciul România-Kosovo.


Iată comunicatul de presă pus la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe: 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite o serie de sfaturi și recomandări cetățenilor români (suporteri, jurnaliști etc.) care se vor deplasa la Priștina pentru a asista la meciul România-Kosovo:

În cazul deplasării pe cale rutieră, este recomandat ca intrarea în Kosovo să se realizeze dinspre Macedonia de Nord (Hani i Elezit – la nord de Skopje). De asemenea, ieșirea se va realiza prin aceleași puncte de frontieră.

Dintre punctele de trecere de pe linia de demarcație dintre Serbia și Kosovo, singurul recomandabil este Merdare, deși este probabil ca timpii de așteptare în acest caz să fie mai mari, având în vedere existența unor măsuri de securitate sporite. Nu este recomandată intrarea în Kosovo dinspre Serbia prin punctele Brnjak și Jarinje, deoarece acestea pot fi blocate sau închise de autorități în cazul unor degradări ale situației de securitate.

MAE menționează că ieșirea din Kosovo se va putea realiza spre Serbia doar în cazul în care intrarea s-a realizat tot prin această țară, având în vedere că autorităţile sârbe de frontieră nu recunosc ştampila de intrare/ieşire aplicată în paşaport de către poliţiştii de frontieră kosovari (în cazul în care intrarea în Kosovo s-a realizat anterior dinspre altă țară – Macedonia de Nord, Muntenegru sau Albania). 

MAE reamintește că situația de securitate rămâne imprevizibilă, în special în nordul Kosovo, putând fi înregistrate noi deteriorări. Reiterăm recomandările generale privind:
  • evitarea circulaţiei pe timp de noapte, a locurilor aglomerate și a deplăsărilor în zone izolate;
  • neimplicarea în orice demonstraţii de stradă, care pot degenera în violenţe;
  • păstrarea în locuri sigure a documentelor şi valorilor personale, a biletelor de călătorie, banilor, cărţillor de credit, fără a le expune în mod vizibil asupra lor sau în autoturisme.În mod particular, MAE recomandă suporterilor români ca, pe durata deplasării în Kosovo, atât pe stadion, cât și în afara acestuia, să nu scandeze sau să afișeze mesaje politice care pot conduce la reacții din partea spectatorilor gazdă.
De asemenea, se recomandă evitarea afișării însemnelor naționale sau scandarea de mesaje de susținere ale echipei naționale în afara stadionului sau a spațiilor special amenajate pentru suporteri.

În situaţii de urgenţă, persoanele aflate în Kosovo pot apela numerele de urgență locale: poliția (00383) 192, pompierii (00383) 193 și ambulanța (00383) 194.

MAE subliniază că cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc fac acest lucru pe propria răspundere şi se expun consecinţelor şi riscurilor unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt reduse. 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că cetățenii români aflați în Kosovo care necesită asistență consulară de urgență se pot adresa Biroului de Legătură al României la Priștina la numărul de telefon fix 00383 (0) 38 604 272 sau mobil 00383 (0) 49 415 780 sau la adresa de e-mail pristina@mae.ro. De asemenea, pe durata tranzitării Republicii Serbia, cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Serbia: +381-11-3670361, +381-11-3670798 sau la numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice a României la Belgrad: +38163319425.

Totodată, cetățenii români care se deplasează dinspre Macedonia de Nord și care necesită asistență consulară de urgență se pot adresa Ambasadei României la Skopje la numărul de telefon: +389 2 3228058 sau la numărul de telefon de urgență: +389 70 239 980.


Citește și: UPDATE. Handbal. HC Omer Constanța, calificare în semifinalele Turneului Final la juniori 4 (GALERIE FOTO)   
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii