Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:38 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marșul Bicicliștilor la Constanța. Ce revendicări au bicicliștii din Constanța. Pe ce traseu vor circula în timpul acțiunii de protest

ro

21 Sep, 2017 16:41 1987 Marime text
Pe 23 Septembrie 2017 are loc al patrulea Marș al Bicicliștilor din Constanța. Punctul de întâlnire este platoul din fata Casei de Cultura din Constanța de la ora 14.30.
 

”Sunt așteptați toți aceia care ne simțim stingheri într-un oraș al mașinilor. Vă așteptăm să cerem împreună un #oraspentruoameni. Motivele de protest nu s-au schimbat din 2016, de când am depus notificarea adunării publice! Nu suntem ”vizionari”... doar avem o administrație incompetentă” – susțin organizatorii.

 
Motivele organizării protestului:
 
- neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră
- încurajarea transportului motorizat
- lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii
- neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate
- menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete
 

”Facand acelasi tip de Mars cu cei de la Bucuresti putem spune ca Primaria Constanta "ESTE EGALA CU ZERO" deoarece:
- Ø (ZERO) ÎNTÂLNIRI DE INFORMARE A CETĂȚENILOR
Primăria n-a organizat nicio întâlnire de informare a cetățenilor despre planificarea mobilității urbane durabile. Nici nu ar putea, pentru că nu înțelege acest tip de planificare!
- Ø (ZERO) STRĂZI ACCESIBILIZATE LA NEVOILE PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI
- Ø (ZERO) METRI DE PISTE PENTRU BICICLETE DIN VARA ANULUI 2016 PANA-N PREZENT” - au mai precizat organizatorii. 

 
La editia din 23 Septembrie vom lansa si noi public 3 intrebari catre PRIMARIA CONSTANTA si anume:
1. Câte intâlniri de informare a cetăţenilor despre planificarea mobilităţii urbane durabile vor fi organizate de Primăria Constantei în următoarea perioadă?
 
2. Câte străzi vor fi accesibilizate la nevoile persoanelor cu dizabilităţi de Primăria Constantei în următoarea perioadă?
 
3. Câte trasee cu piste pentru biciclete vor fi facute in urmatoarea perioada de catre Primaria Constanta?
 

”Asociaţile Tomis Bike Constanta, Baricada Verde, Masa Critica Constanta, OPTAR.RO si ECO Dobrogea vor monitoriza activităţile Primăriei Constanta iar dacă vor constata că răspunsul la cele 3 întrebări va fi „zero”, pe data 21 Aprilie 2018, cu ocazia următorului protest, marşul bicicliştilor vor opri din nou în faţa Primăriei Constanta cu următorul mesaj: „Primăria ZERO – probabil cea mai incompetentă administraţie din lume”.” - se arată în comunicatul organizatorilor. 

 
Plecarea în marș se va face la ora 15:00 din fata Casei de Cultura din Constanta.
 
Traseul poate fi parcurs de către orice biciclist:
 
Traseul marsului: .Bd Alexandru Lapusneanu - Bd 1 Decembrie 1918 - Bd 1 Mai - dreapta str. Theodor Burada - dreapta str. Garii - Bd Ferdinand - dreapta Bd Tomis - dreapta Primarie - str. Traian - str. Cuza Voda - stanga str. Mircea cel Batran - stanga str. Ion Ratiu - dreapta Bd Tomis - dreapta Bd Alexandru Lapusneanu - intoarcere sens giratoriu parcare City Mall - stanga str. Soveja - intoarcere sens giratoriu Soveja/Primaverii - str. Soveja - intoarcere sens giratoriu Lidl - dreapta Bd Alexandru Lapusneanu - Zona Dacia - Casa de Cultura.

Sursa foto: Facebook/Marsul Biciclistilor Constanta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii