Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Maramureș Zeci de mii de păsări sacrificate, după ce s-a confirmat un nou focar de gripă aviară

ro

19 Jan, 2020 14:04 1692 Marime text
Aproape 23.000 de păsări de la o fermă avicolă din oraşul Seini au fost eutanasiate şi urmează a fi incinerate, după ce a fost confirmat un focar de gripă aviară la o doua societate comercială situată pe aceeaşi platformă industrială agrară, a informat, duminică, prefectul judeţului Maramureş, Nicolae-Silviu Ungur, pe pagina de Facebook a instituţiei, scrie Agerpres.

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Maramureş s-a întrunit în şedinţă, după confirmarea bolii, de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti, în focarul secundar de gripă aviară de la Seini.

"După ce am fost anunţat de către DSVSA Maramureş cu privire la suspiciunea bolii în focarul secundar, au fost recoltate probe şi transmise pentru a fi analizate în laboratorul de la Bucureşti. A fost confirmată boala, cu acelaşi subtip de virus H5N8. Iniţial, au fost 20 de păsări bolnave, iar ulterior s-a constatat creşterea ratei de mortalitate. Au fost eutanasiate 22.762 de păsări, iar de astăzi a început procesul de incinerare", a precizat prefectul, preşedinte al CLCB Maramureş.


Potrivit acestuia, a fost aprobat planul de măsuri pentru combaterea influenţei aviare în al doilea focar din localitatea Seini.

Ancheta epidemiologică efectuată de specialiştii DSVSA Maramureş a relevat că există un raport de cauzalitate, cele două ferme utilizând acelaşi mijloc de transport pentru dejecţii. Sunt menţinute restricţiile de acces şi deplasare în zona celor nouă societăţi comerciale de pe platformă, de către Poliţie, jandarmi, Poliţia locală, autorităţi sanitar-veterinar şi autorităţile locale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii