Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:21 11 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN România și Grecia - partenere în proiectul Coridorului de mobilitate militară pentru zona de Sud-Est a NATO

ro

01 Aug, 2025 17:17 409 Marime text

 
  • În context aliat, au fost trecute în revistă proiectele la care România participă împreună cu Grecia, cu accent pe crearea coridorului de mobilitate militară pentru zona de Sud-Est a NATO, și a fost reliefată importanța Grupului de Luptă aliat din România, care are Franța ca națiune-cadru.

Cooperarea în cadrul NATO, UE și în context bilateral, precum și deciziile adoptate la Summitul de la Haga au fost principalele subiecte de discuții ale întâlnirii de vineri, 1 august, dintre ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, și ambasadorul Republicii Elene în România, E.S. Lili Evangelia Grammatika, care a avut loc la sediul MApN, transmite un comunicat din partea MApN.

În context aliat, au fost trecute în revistă proiectele la care România participă împreună cu Grecia, cu accent pe crearea coridorului de mobilitate militară pentru zona de Sud-Est a NATO, și a fost reliefată importanța Grupului de Luptă aliat din România, care are Franța ca națiune-cadru.

Ministrul Moșteanu a urat succes Greciei în îndeplinirea atribuțiilor Președinției Procesului Reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM) în următorii doi ani, rol care a fost preluat recent de la România.

De asemenea, ministrul apărării naționale a apreciat angajamentul Greciei de a-și asuma rolul de națiune-cadru în unul dintre grupurile de luptă ale UE în anul 2026, în cadrul căruia și România va avea o contribuție semnificativă cu personal și echipamente militare.



Citește și:
Proces în rejudecare la Tribunalul Constanța!: Parohia Mihail Kogălniceanu a chemat în judecată MApN și Ministerul Transporturilor! La mijloc, o expropriere
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii