MApN România încheie oficial mandatul de președinte al Procesului reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM)
MApN: România încheie oficial mandatul de președinte al Procesului reuniunilor miniștrilor apărării din Europa
03 Sep, 2025 19:05
ZIUA de Constanta
142
Marime text



- Miercuri, 3 septembrie, delegația română, condusă de președintele rotativ, Simona Cojocaru, director al Direcției politici de apărare, a participat la ceremonia oficială de predare-primire a președinției rotaționale a Procesului reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), în Kumanovo, Republica Macedonia de Nord.
Președinția SEDM, deținută de România în intervalul 2023-2025, reprezintă al treilea mandat pe care țara noastră și l-a asumat în cadrul acestui format de cooperare regională, după cele derulate, cu succes, în anii 2001-2003 și 2013-2015.
Doamna Cojocaru a predat drapelul SEDM reprezentantului Republicii Elene, E.S. Ambasadorul Eleftherios Anghelopoulos, care va asigura funcția de președinte rotativ în următorii doi ani.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența ministrului apărării din Macedonia de Nord, domnul Vlado Misajlovski, a șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și a distinșilor oficiali din statele membre SEDM.
„SEDM va continua să fie una dintre cele mai importante platforme regionale de securitate din sud-estul Europei. Este clar că nevoia de a construi relații puternice rămâne crucială. Vă îndemn să mențineți Procesul SEDM în prim-planul eforturilor dumneavoastră politico-militare de a dezvolta și consolida în continuare cooperarea regională în materie de securitate și apărare”, a menționat Simona Cojocaru.
În cadrul ceremoniei, președinția elenă a acordat delegației române „Medal of Accomplishment”, în semn de recunoaștere a eforturilor de promovare a inițiativei SEDM și de creștere a relevanței Brigăzii Multinaționale din Europa de Sud-Est (SEEBRIG), a cărei aniversare de 26 de ani de la înființare a fost celebrată astăzi.
Citește și:
Atac aerian al Federației Ruse asupra infrastructurii portuare din Ucraina, la nord de Brațul Chilia. Anunțul oficial al MApN
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii