MApN Evaluarea incidentului produs de pătrunderea unei drone rusești în spațiul aerian național -„Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse”
MApN: Evaluarea incidentului produs de pătrunderea unei drone rusești în spațiul aerian național -„Ministerul
.jpg)
.jpg)
Ministerul Apărării Naționale a transmis o evaluare oficială după pătrunderea unei drone rusești în spațiul aerian românesc, pe 13 septembrie, interceptată de două F-16 românești și monitorizată de două Eurofightere germane.
MApN condamnă ferm acțiunea Federației Ruse, considerând-o o provocare iresponsabilă la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre.
„O dronă Geran folosită de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei a pătruns în spațiul aerian al României sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18.05 și a fost interceptată de două aeronave de luptă F-16, care executau o misiune de patrulare aeriană în nordul Dobrogei.
Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la NE de Chilia Veche spre SV de Izmail, și a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se către Ucraina.
Aeronavele F-16 au avut contact intermitent cu ținta, vizual și radar, urmărind-o pe tot parcursul evoluției.
Piloții au primit autorizarea de a doborî ținta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul.
În sprijinul aeronavelor românești au venit și aliații germani dislocați la Mihail Kogălniceanu cu două aeronave Eurofighter Typhoon, care au monitorizat zona până la ora 21.30.
Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre.
Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO.
România rămâne ferm angajată în îndeplinirea obligațiilor sale ca stat membru al Alianței și va continua să colaboreze strâns cu partenerii și aliații pentru monitorizarea și apărarea spațiului aerian național.
Ministerul Apărării Naționale asigură opinia publică că toate măsurile necesare pentru garantarea securității naționale sunt aplicate permanent, iar structurile de apărare sunt pregătite să răspundă prompt oricărei situații similare.”, a precizat col. Corneliu Pavel, Purtător de cuvânt MApN.
În baza aceeași legi, ministrul apărării naționale a semnat, în luna iulie 2025, ordinul prin care autorizarea de doborâre a dronelor revine comandanților desemnați prin planurile de operații.
Citește și:
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, reacție după ce o dronă rusească a încălcat spațiul aerian românesc - „Astfel de acțiuni ale Rusiei sunt inacceptabile și iresponsabile”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp