Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mandat prelungit Un constănţean, director general al Companiei Municipale Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA

ro

31 Jan, 2020 00:00 2124 Marime text

În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea nr. 21/10.12.2019 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA, cu sediul în municipiul Bucureşti.
 
Acţionarii au aprobat modificarea Actului Constitutiv al Companiei Municipale Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA, prin numirea in funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie a Marianei Brod, pe o perioadă de 4 luni, începând cu data de 14.12.2019 până la data de 13.04.2020.
 
De asemenea, Adunarea Generală Extraordinară a Acţ ionarilor Companiei Municipale Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA a aprobat modificarea Actului Constitutiv al companiei prin numirea în funcţia de director general a lui Pătraşcu Dragoş Dumitrel, născut în municipiul Brăila, dar domiciliat în municipiul Constanţa, pe o perioadă de 4 luni începând cu data de 14.12.2019 până la data de 13.04.2020. Se aprobă modificarea Actului Constitutiv al societăţii Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA ca urmare a prevederilor prezentei hotărâri.
 
Potrivit unei declaraţii de avere din 2017, Dragoş Dumitrel Pătraşcu era implicat împreună cu soţia, Anca-Cornelia Dina, în firma de publicitate „Concept Business Promo”, cu sediul social în Constanţa. Din declaraţia din 2018, reiese că Pătraşcu deţine poziţia de director executiv în firma de publicitate a soţiei, fiind în acelaşi timp şi administrator la Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA, de unde încasase peste 65.000 de lei.
 
Potrivit declaraţiei de avere din 2018, Pătraşcu deţine un teren agricol în Constanţa şi un altul intravilan în Buftea, precum şi un apartament în Bucureşti şi o casă în aceeaşi localitate de lângă Capitală. Acesta a mai declarat şi o barcă V16 Sport, achiziţionată în 2010.
 
Citeşte şi:
 
Cine este Dragoş Dumitrel Pătraşcu, constănţeanul din echipa primarului general al capitalei! (documente)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii