Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:42 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți arbori verificați la Constanța după ce un copac a căzut peste un loc de joacă. Ce nereguli au fost constatate

ro

09 Oct, 2023 15:37 919 Marime text
Sursa foto: Primăria ConstanțaFurtuna de ieri a doborât mai mulți copaci în municipiul Constanța. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. Pentru că siguranța cetățenilor este prioritară, astăzi, specialiști din cadrul Primăriei și ai firmelor prestatoare au verificat starea de sănătate a copacilor.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, rezultatele nu au fost tocmai bune.

„Ca și în cazul copacului prăbușit pe locul de joacă din parcul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, care, vizual, se prezenta foarte bine, inspectorii au mai descoperit situații similiare: copaci care arată foarte bine pe dinafară, au crengi sănătoase, sunt verzi, dar pe interior sunt putrezi și orice vânt puternic i-ar putea pune la pământ.
Pentru a elimina orice risc, în perioada imediat următoare, echipele municipalității vor tăia copacii care reprezintă un potențial pericol atât pentru pietoni, mașini sau clădiri.
Vă rugăm să rețineți că se taie doar copacii bolnavi și care prezintă risc de prăbușire“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Conform sursei citate, la unii arbori s-a depășit înălțimea de siguranță, în timp ce alții sunt înrădăcinați la 30-50 de cm în sol, ceea ce nu conferă o stabilitate foarte bună, în comparație cu cei înrădăcinați la o adâncime normală 90-100 cm.

„În scurt timp, orice arbore tăiat va fi înlocuit cu exemplare tinere și viguroase, în vederea regenerării vegetației, care se impune tot mai mult“ - au mai menționat reprezentanții Primăriei Constanța.

Citeste și: 

Un copac a căzut peste un loc de joacă, în centrul Constanței (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii