Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 756 de permise de conducere

ro

20 Jan, 2023 11:49 1110 Marime text
Poliția. Foto: IPJ Bistrița NăsăudÎn ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.
 
Potrivit MAI, structurile MAI au intervenit la 3.862 de evenimente, 2.378 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.484 circumscrise situațiilor de urgență.
 
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 815 posibile infracțiuni, peste 24% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 101 persoane.
 
De asemenea, echipajele de poliție au depistat 20 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 

„Joi, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 145 autori de infracțiuni, care au săvârșit 146 de fapte penale.
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 756 de permise de conducere, dintre care 54 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, iar alte 17 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. De asemenea, polițiștii rutieri au retras 300 certificate de înmatriculare.
 
Polițiștii și jandarmii au constatat 8.297 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,7 milioane de lei.
 
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.227) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 51 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 8 persoane.
 
La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană cu intenții suicidale“ - au mai precizat reprezentanții MAI.

 
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflate în situații de urgență.
 

„În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.398 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
 
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 109.018 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 393 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
 
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 31,2%.
 
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 16.681 mijloace de transport și 57.881 de persoane, dintre care 7.229 cetățeni ucraineni“ - au mai precizat reprezentanții MAI.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii