Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:14 22 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI Au fost aplicate sâmbătă peste 5.000 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID, în valoare de peste 900.000 lei

ro

17 Jan, 2021 15:16 952 Marime text
  • Mai a efectuat acțiuni pentru verificarea măsurilor luate de aurtorități în contextul pandemiei.
Peste 12.000 angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanți ai altor instituții au continuat ieri, 16 ianuarie, misiunile pe linia respectării măsurilor de protecție sanitară, acțiuni care au presupus verificarea a aproape 4.600 de operatori economici și aproximativ 90.000 de persoane.

Astfel, angajații Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu autoritățile locale, au verificat,  4.594 de  operatori economici, 227 de operatori de transport persoane, peste 10.100 de locații obiective de interes (inclusiv 3.571 de restaurante, terase sau fastfood-uri), precum și  89.727 de persoane.

Ca urmare a acestor verificări au fost aplicate 5.337 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 924.857 de lei.

Principalele abateri constate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măștii de protecție sau nerespectarea distanțării fizice, situații în care au fost aplicate 4.622 de sancțiuni contravenționale,  în valoare totală de  623.837 de lei.

Totodată, au fost aplicate 708 sancțiuni, în valoare de 294.550 de lei pentru nerespectarea de către agenții economici, instituții publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private,  transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricțiilor privind deplasarea/libera circulație a persoanelor.

De asemenea, au fost întocmite 5 dosare penale, în care sunt cercetate 5 persoane, pentru  zădărnicirea combaterii bolilor (conform art. 352 din Codul Penal).

La acțiunile de control au participat, zilnic, în medie, peste 6.700 de polițiști, 2.600 de jandarmi, 1.600 de polițiști de frontieră și aproximativ 1.200 de cadre ISU. În fiecare zi, efectivele MAI au beneficiat de sprijinul polițiștilor locali și al angajaților de la ANSVSA, ANPC, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

În intervalul amintit, la linia telefonică TEL VERDE au fost primite 15 apeluri telefonice dintre care 7 s-au confirmat, care au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 7 de județe.

Măsuri de acest fel, având ca scop protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

”Reamintim, totodată, că respectarea măsurilor luate de autorități pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19 precum și o conduită socială responsabilă sunt condiții esențiale pentru limitarea răspândirii acestui virus.

Dintre recomandările autorităților în acest sens amintim: evitarea zonelor aglomerate,  a contactului direct cu alte persoane, evitarea atingerii suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, evitarea călătoriilor cu mijloace de transport în comun aglomerate, păstrarea distanței de cel puțin 1,5 metri față de alte persoane.

”Mulțumim operatorilor economici din industria HORECA și angajaților acestora care respectă normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu Sars-CoV-2, dar și tuturor cetățenilor responsabili care au înțeles importanța măsurilor de protecție sanitară”, a precizat MAI.

Spre exemplu, la data de 16 ianuarie a.c., polițiștii din localitatea Băleni (Dâmbovița) s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca, pe raza comunei, se desfășoară un eveniment privat.

Polițiștii au constat că într-o sală de evenimente private are loc o petrecere la care au participă 44 de persoane, fiind încălcate prevederile legale in vigoare.

Administratorul societății a fost sancționat contravențional cu amenda de 10.000 de lei, iar participanții la eveniment au fost sancționați contravențional cu amenzi in cuantum de 1.000 de lei, fiecare.

În Cluj Napoca polițiștii au aplicat mai multe sancțiuni în cazul unei persoane care organizase o petrecere privată, fără respectarea legislației în vigoare, și a participanților la acesta. În cauză sunt în efectuate verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor”.   

Cazuri similare au mai fost înregistrate în ultimele zile.

Astfel, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Tecuci s-au autosesizat cu privire la faptul că, la un restaurant din municipiul Tecuci are loc o petrecere privată, cu ocazia căsătoriei dintre doi tineri.

În urma descinderii (cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor locali), au fost identificate 140 persoane, care participau la eveniment.

Cei prezenți au fost legitimați, li s-a recomandat să meargă către domiciliu. Până în prezent, polițiștii au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, pentru participanții la eveniment, verificările nefiind finalizate. Valoarea amenzilor aplicate este de 17.000 de lei.

Sursă foto: ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii