Magia Crăciunului în tradiția românească - obiceiuri, credințe și datini

Obiceiurile calendaristice și cele legate de viața de familie sunt o componentă perenă a culturii noastre tradiționale. Cele mai răspândite și mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului și de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradițional al obiceiurilor și tradițiilor românești cuprinde, pe lângă colindele propriu-zise – cântece de stea, vicleimul, plugușorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măști (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluții, călușerii) – și o seamă de datini, practici, superstiții, ziceri, sfaturi cu originea în credințe și mituri străvechi sau creștine. Dintre acestea, care exprimă înțelepciunea populară, realul sau fantasticul, esențe ale bogăției noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale țării.

Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi sătul. Cine nu are porc gras de Crăciun nu poate spune că a fost fericit în acel an.

În unele zone ale țării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngrașă, căci și-a văzut cuțitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină și se afumă cu el, peste an, copiii, ca să le treacă de guturai, de spaimă și de alte boli.

În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac și un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposați vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac și își udă gura cu apă.


În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă bine și să nu părăsească stupul pe vremea roitului.

În Ajunul Crăciunului nu e bine să te bați, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci bube peste an.

După Crăciun să nu mai fie lăsați copiii să mai zică colindatul, că fac bube.


Acolo unde este datina de a tăia porcul în ziua de Crăciun, gospodinele pregătesc o mâncare din carne macră de porc cu ceapă și slănină, din care sunt ospătați cei dintâi dintre străinii ce le calcă pragul casei; acestei mâncări i se spune „pomana porcului”.

În unele sate maramureșene se zice că-i blestemată femeia care nu pune de Crăciun pe masă față de masă cu ciucălăi, pe pereți șterguri țarcate (brodate) și pe pat perne cu fețe țarcate.

Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureș încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile și se împodobesc interioarele locuințelor: masa cu față brodată, fețe de perne ornamentate, pe pereți se pun șterguri și blide ornamentate, crengi de brad, baniță, busuioc, brebenoc.

Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.


Se crede că la miezul nopții, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

La cele trei sărbători mari – Crăciun, Paște și Rusalii – să te speli cu apă în care au fost puși bani de argint și vei fi bănos.

Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai întâi rachiu, pentru că nu el are întâietate în această seară, ci bucatele.

Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în toate.

În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru ca acești pomi să lege rod bogat.

În Ajunul Crăciunului se ung pâinile pe deasupra cu murială de făină de grâu, ca ele să nu crape, iar cu muriala care a rămas se ung pomii din grădină, ca ei să fie vara încărcați de roade.

În Ziua de Crăciun nu se mătură în casă, ci a doua zi, și după ce ai măturat du gunoiul acela la pomi, că-i ajută să fie roditori.

Pomul Crăciunului îmbracă în sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumpărate din oraș. Cel mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în hârtie colorată; peste ele sunt trecute sfori din ață de fuior pe care sunt înșirate boabe de fasole albă.

În alte sate se făcea pom împodobit cu paie de grâu tăiate scurt și înșirate pe sfoară, delimitate de floricele de porumb. Fasolea albă simboliza „curățirea sufletului”. Unii locuitori preferau pomul de vâsc, pe care se aplicau panglici de hârtie colorată.

În Ajunul Crăciunului se dă copiilor să mănânce bostan, ca să fie grași peste an.

În Bucovina, colacii Crăciunului se făceau în formă de 8 și se păstrau până primăvara, când se afumau și se tămâiau boii și plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mâncați de plugari în țarină.

În anumite sate din Transilvania se pune, în Ajunul Crăciunului, pe un scaun, în tindă, fân și pe el un colac și în jurul colacului un număr de coci corespunzător numărului de animale din gospodărie. Cocii se dădeau la animale împreună cu fânul, ca să se înmulțească și să fie „an bun”.

În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopții și în unele locuri până la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moș-Ajunul, Bună-dimineața, Colindisul sau Bună-dimineața la Moș-Ajun. În unele părți din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. După credința populară, ei sunt purtători de noroc și fericire.

Prin unele părți, băieții, dar mai cu seamă cântăreții bisericești, umblă cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului – o icoană pe care este zugrăvită nașterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului.

Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se cinstesc.

În unele părți, când este aproape de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari sau fără lăutari pleacă pe la casele gospodarilor înstăriți și le cântă la fereastră un cântec sau mai multe; aceste cântece numindu-se „zori”, spunându-se că atunci „cântă zorile”.

Prin Transilvania se înțelege sub numele de „zorit” datina de a se cânta colinde de către feciori și oameni însurați la „zoritul” din ziua de Crăciun.

Începând cu întâia zi de Crăciun și în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc nașterea lui Iisus Hristos.

„Vicliemul” sau „Irozii” este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun nașterea lui Iisus Hristos, șiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul și adesea înfruntarea necredinței, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun și Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în „Descrierea Moldovei” că „Turca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei și scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor”. Cu turca, capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat și sfârșind cu zilele Crăciunului și prin unele părți în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascați.

Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui Iisus, după unii din Arabia Fericită, iar după alții din Persia. Tradiția ne arată că ei se numesc: Melchior, Gaspard și Balthazar.

Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârșie germană, așa cum este și cântecul „O, brad frumos!”. În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum.

Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și în Țările de Jos, Spania, Italia, Elveția. Tot pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, această datină se întâlnește în casele nemților din orașele românești și apoi se răspândește pe cuprinsul țării, odată cu cântecul bradului „O, Tannenbaum!” (O, brad faimos!).

Despre Moș Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moș Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului l-a născut pe Iisus Hristos.

Colinda a dobândit o destinație precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor domestice, creșterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor, pacea și tihna bătrânilor, influențarea, în sens pozitiv, a vieții oamenilor și a naturii.

Vinul era în unele regiuni ale țării și simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. În momentul solemn al căsătoriei li se toarnă vin peste mâinile lor împreunate, simbolizând puterea vieții, trainicia și fericirea noii familii.

„Paharul de aur” este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sărbătoarea Crăciunului, din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez, la cununie, și care reprezenta un bun al familiei, transmițându-se din generație în generație. La origine are un înțeles magic, proprietăți curative; unele dintre astfel de pahare poartă inscripții cu caracter misterios.

A doua zi de Crăciun se reia jocul duminical întrerupt vreme de șase săptămâni și tot atunci fetele, pe alocuri și flăcăii, își fac intrarea în ceata feciorască.

Crucea sau troița ridicate la hotarul satului au menirea să consacre caracterul sacru al locului, să delimiteze și să apere spațiul propriu satului de ființe demonice și, totodată, și comunitățile pe care le adăpostesc.

Fiecare om are un copac frate. Sădirea unui copac în grădină, în parc sau în orice alt loc aduce noroc. Confesându-te copacului, dobândești o forță fizică sporită și tărie sufletească. Copacii, ca și florile, au anumite semnificații: afinul semnifică nevoia de libertate; alunul – bunătate, sinceritate; bradul – teamă de suferință; castanul – teamă nevinovată; frasinul – amabilitate; gorunul – noroc surprinzător; liliacul – iubire; mărul – invidie, nedreptate; măslinul – pace și împăcare; mesteacănul – fericire în familie; nucul – însănătoșire; paltinul – atenție la libertatea pe care o ai; piersicul – dificultăți; plopul – prietenie, devotament; prunul – făgăduieli uitate; salcia – respect; salcâmul – pudoare; socul – pierderea unui prieten; stejarul – iubire sinceră; teiul – iubire conjugală; ulmul – prietenie trainică; vișinul – lipsă de inițiativă; vița de vie – petrecere; zmeurul – discordie.

Semnificațiile populare ale unor flori: albăstrelele – delicatețe; brândușa – regret; bujorul – rușine; busuiocul – sărăcie; crinul – iubire ideală; garoafa – iubire pătimașă; ghiocelul – nădejde; iasomia – bucurie; laleaua – reușită deosebită; lăcrămioara – noroc și prosperitate; liliacul – iubire care se naște; macul – liniște, sănătate; margareta – candoare; narcisa – egoism, amor propriu; nufărul – răceală în iubire; nu-mă-uita – bucurie efemeră; odoleanul – gelozie, ceartă; sulfina – noutate; vioreaua – aventură primejdioasă; trandafirul – iubire și frumusețe.

Aduc noroc și se oferă ca dar: paharul de cristal, șalul, vioara, mănușile, lampa (veioza), tabloul înrămat, blana frumoasă, medalia gravată, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri dulci.

Nu aduc noroc și nu se oferă cadou: cuțite, călimară, valiză, creion, cuie, pilă de unghii, centură, fular, umbrelă, oglindă, batistă, ace de cravată, ace de păr, parfumuri cu mirosuri violente, perle negre, farfurii, papuci.

În noaptea Anului Nou, în Țara Chioarului, fetele ies în ogradă și numără nouă stele și, dacă a noua stea este mai strălucitoare, înseamnă că și ursitul ei va fi frumos, va fi voinic; apoi o roagă pe stea să-i aducă ursitul.

La miezul nopții, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ține pe masa de sărbători, îl țin pe vârful capului, se așază pe tăietor și așteaptă să audă un sunet dintr-o direcție oarecare; din ce parte vine sunetul, în acea parte își va găsi ursitul.

În Țara Oașului, în vatra focului de la stână se introduc patru potcoave pe care, după ce se înroșesc, se mulg oile peste ele, crezându-se că oile „stricate”, care nu dau lapte, se vindecă datorită funcției magice a fierului.

În tindă se pune un vas de grâu ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se dă la păsări și la animale, „să fie cu spor ca și colindătorii”.

În Ajunul Crăciunului, în unele părți se umblă de către dascăli tineri bisericești cu icoana pe care este zugrăvită nașterea lui Iisus Hristos. Intrând în casă, icoana este ținută la piept de către dascăli, cântând troparul Nașterii Mântuitorului.

În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porțile unor săteni care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească și să se împace.

În ziua de Crăciun nu se scoate gunoiul afară decât a doua zi, deoarece, dacă-l arunci, „îți arunci norocul”.

În părțile Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primăvară, a doua de vară, a treia de toamnă și a patra de iarnă, și cum va fi vremea în aceste zile așa vor fi și anotimpurile.

În seara de Crăciun, în satele maramureșene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne și șolduri și ușile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele, să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung și oamenii pe frunte, pe spate, la coate și la genunchi, precum și ușile și ferestrele casei, pentru a îndepărta demonii nopții.

În dimineața de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curați ca argintul și feriți de boli.

În noaptea de Crăciun nu-i îngăduit nimănui să doarmă în grajduri, deoarece în acea noapte boii vorbesc unii cu alții, în limba lor, despre Iisus Hristos, cel născut în iesle și încălzit de vite cu suflarea lor.

În zonele Făgăraș și Mureș este obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masă 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete și feciori sau perechi de fete și feciori intră pe rând în casă și întorc fiecare dintre ei câte o farfurie, iar ce se află sub farfurie le arată cum le va fi ursitul(a) sau norocul dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de țuică = băutor; pâinea = bogăție; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; banii = avuție. Se face haz de aceste preziceri.

Se crede că în timp ce omul strănută, îi intră sau îi iese prin nări un duh rău sau o părticică din suflet. De aceea, pentru a nu se întâmpla ceva rău celui ce strănută, se recurge la rostirea unei urări: „Doamne ajută!”, „Să-ți fie de bine!”, „Sănătate!”.

Când strănuți de mai multe ori la rând e semn că vei face chef.

Sursă: crestinortodox.ro. 



Citește și:
Armatele americane și canadiene au activat o operațiune comună pentru a urmări traseul saniei lui Moș Crăciun