Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:22 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE salută aniversarea a 25 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii

ro

11 Jul, 2022 12:32 834 Marime text
Sigla MAEMinisterul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 11 iulie 2022, a 25 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii, cu ocazia vizitei la București a Președintelui american William J. Clinton.

Potrivit MAE, convenit într-o etapă a istoriei României în care eforturile de integrare în comunitatea de securitate și valori euroatlantice dobândeau consistență, Parteneriatul Strategic cu SUA a constituit un cadru eficient de sprijinire a eforturilor interne în domeniul reformei politice, economice, militare, administrative.

„Încă de la lansarea sa, Parteneriatul Strategic cu SUA a reprezentat un reper esențial al politicii externe românești, devenind unul dintre pilonii de bază ai acesteia, la care s-au adăugat ulterior apartenența la Alianța Nord-Atlantică și la Uniunea Europeană și consolidarea rolului țării noastre în cadrul acestor organizații esențiale pentru noi.

În toată evoluția sa din ultimii 25 de ani, Parteneriatul Strategic între România și SUA și-a păstrat ca obiective principale avansarea intereselor și prosperității cetățenilor români și americani, dezvoltarea democratică a României și promovarea în comun a valorilor transatlantice, în vecinătatea noastră și dincolo de ea, cooperarea strânsă în materie de apărare și securitate și creșterea capacității de a răspunde provocărilor regionale și globale, ținând cont de rolul României de factor de stabilitate și furnizor de securitate în Sud-Estul Europei. Fundamentul Parteneriatului Strategic a rămas angajamentul solid față de valorile democratice, inclusiv statul de drept, ordinea internațională bazată pe reguli, economia de piață, respectarea și promovarea drepturilor omului și facilitarea legăturilor interumane strânse între cetățenii români și americani.

Aceste principii esențiale au creat condițiile propice atât pentru dezvoltarea multidimensională a relației bilaterale dintre România și SUA, cât și pentru adaptarea permanentă a Parteneriatului Strategic la evoluțiile mediului economic și de securitate global. Repere esențiale în acest sens sunt adoptarea, la 13 septembrie 2011, a Declarației Comune de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA, la Washington DC, și semnarea Acordului între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România“ - au mai precizta reprezentanții MAE.


Declarația Comună de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI este primul document politic bilateral ce reglementează Parteneriatul Strategic cu SUA, care a determinat ulterior organizarea reuniunilor anuale ale Dialogului Strategic la București și la Washington DC, în timp ce Acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România este primul document juridic bilateral ce menționează Parteneriatul Strategic. 

„Cooperarea strânsă și substanțială în domeniul securității și al apărării s-a consolidat permanent și este o componentă vitală a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA. Relevanța crescută a acestei dimensiunii de cooperare a fost evidențiată și mai pregnant pe fondul invaziei ilegale, neprovocate și nejustificate a Federației Ruse în Ucraina. Ca urmare a acestei agresiuni și ca rezultat al intensificării riscurilor de securitate la adresa țării noastre, SUA a decis în scurt timp creșterea prezenței militare pe teritoriul României, inclusiv prin repoziționarea în România a unui Batalion Stryker și dislocarea unor aeronave de tipul F-16 și F/A-18 pentru consolidarea misiunilor de Poliție Aeriană Întărită în România.

Aceste decizii au fost urmate de anunțul de la Summitul NATO de la Madrid al Președintelui Joseph R. Biden privind creșterea în continuare a prezenței militare în România. Astfel, inclusiv cu sprijinul Statelor Unite, alături de alți aliați care au luat decizii similare valoroase, avansăm către o postură de descurajare și apărare coerentă, mai eficientă și mai puternică pe Flancul Estic al NATO.

Cooperarea economică reprezintă o altă dimensiune crucială a Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite și, în ultimii 25 de ani, au fost înregistrate progrese semnificative în acest domeniu, ceea ce oferă avantaje comune, dar și regionale, stimulează creșterea economică și contribuie la creșterea prosperității ambelor state. Schimburile comerciale bilaterale din anul 2021 au stabilit un nou record, în timp ce investițiile americane în România continuă să crească și să se diversifice. 

Un domeniu strategic pentru ambele țări, care va marca dezvoltarea viitoare a Parteneriatului Strategic bilateral, este cel al securității energetice, în special în domeniul nuclear civil. Bazele acestei noi dimensiuni de cooperare bilaterală au fost puse prin semnarea, în decembrie 2020, a Acordului între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România. Acest moment a fost urmat de stabilirea, în 2021, a reperelor cooperării cu SUA în domeniul Reactoarelor Modulare Mici (SMR), de către Președintele Klaus Iohannis și Emisarul Special al Președintelui SUA pentru schimbări climatice. Această cooperare va genera avantaje legate de lanțurile valorice care se vor crea în jurul tehnologiei de tipul SMR și de reducerea dependenței energetice a României.

Facilitarea legăturilor interumane strânse între cetățenii români și cei americani reprezintă un alt obiectiv prioritar al Parteneriatului Strategic și, în acest sens, România și Statele Unite și-au asumat ca obiectiv comun accederea țării noastre în Programul Visa Waiver“ - au mai precizat reprezentanții MAE.


Nu în ultimul rând, prietenia autentică și alianța fermă dintre România și Statele Unite sunt fundamentate și amplificate de prezența în SUA a unei numeroase comunități de persoane originare din România, care este bine integrată și contribuie activ la dezvoltarea legăturilor economice, academice și culturale dintre țările noastre.

„Apreciind eforturile depuse în ultimii 25 ani de la lansarea sa și salutând progresele înregistrate în anul 2022, Ministerul Afacerilor Externe își exprimă convingerea că Parteneriatul Strategic va continua să se dezvolte, valorificând toate oportunitățile și potențialul semnificativ al relației bilaterale. România va rămâne un aliat și un partener strategic de încredere al SUA în gestionarea provocărilor regionale și globale actuale și un susținător ferm al unității transatlantice, esențială pentru securitatea și prosperitatea statelor noastre și cu beneficii concrete pentru cetățenii noștri“ - au mai precizat reprezentanții MAE.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii