MAE România evacuează 38 de persoane din Gaza. Pacienți pediatrici și familiile lor aduși în siguranță cu sprijin european (FOTO)
MAE: România evacuează 38 de persoane din Gaza. Pacienți pediatrici și familiile lor aduși în siguranță
18 Sep, 2025 12:04
ZIUA de Constanta
122
Marime text



Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), precum și cu alte instituții ale statului român și în coordonare cu structurile dedicate ale Comisiei Europene, a participat miercuri, 17 septembrie 2025, la o nouă operațiune de evacuare medicală de urgență din Fâșia Gaza cu o aeronavă militară C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române. Transportul, al nouălea zbor umanitar organizat de România din Gaza, a inclus 10 pacienți pediatrici și 28 de aparținători, cetățeni palestinieni, transmite un comunicat din partea MAE.
Operațiunea a fost realizată cu implicarea MAE, cu sprijinul Ambasadei României la Tel Aviv, al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, al MApN, MAI - Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), al Ministerului Sănătății (MS) și al unor organizații non-guvernamentale de pe teritoriul României, pentru realizarea tuturor activităților de preluare, transport în România, prin intermediul forțelor aeriene române, si asigurarea pe parcursul transportului de îngrijiri adecvate.
Misiunea de transport aerian a fost solicitată de către Departamentul pentru Situații de Urgență, ca urmare a unei cereri formulate de Centrul European de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în contextul deteriorării situației de securitate din Fâșia Gaza.
La bord s-a aflat şi o echipă medicală formată din specialiști din cadrul DSU și personal medical din MApN.
Operațiunea a fost susținută financiar și operațional prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Comisiei Europene, în strânsă coordonare cu Organizația Mondială a Sănătății și cu autoritățile israeliene relevante.
MAE subliniază că România va continua să contribuie la efortul de atenuare a efectelor crizei umanitare asupra civililor palestinieni din Fâșia Gaza, acționând în strânsă coordonare cu partenerii săi internaționali. Totodată, MAE urmărește alături de partenerii sai din UE si regiune evoluțiile situației din Fâșia Gaza și reafirmă necesitatea identificării imediate a unor soluții care să conducă la eliberarea tuturor ostaticilor, o încetare permanentă a focului, protejarea populației civile și reluarea ajutorului umanitar la scară largă pentru civilii afectați.
Citeşte şi:
Misiune de evacuare aeriană din Israel. Detalii de la MApN
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii