Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:10 23 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE La nivelul celor două misiuni ale României din Grecia nu au fost primite solicitări de asistență consulară după accidentul feroviar

ro

01 Mar, 2023 12:06 1108 Marime text
MAE. Foto: Facebook/MAEMinisterul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Atena și al Consulatului General Al României la Salonic, s-a autosesizat în contextul relatărilor publice cu privire la un accident feroviar produs în dimineața zilei de 1 martie 2023, în localitatea Tempe, din nord-estul Greciei, soldat, potrivit unui bilanț intermediar transmis de către autoritățile elene, cu decesul a 38 de persoane și cu rănirea unui număr de aproximativ 66 de persoane, care au fost transportate la unitățile medicale din apropiere.

Potrivit MAE, în acest context, reprezentanții misiunii diplomatice și ai consulatului general au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile elene, pentru a obține informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

Potrivit informațiilor preliminare obținute de la autoritățile elene, operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare, iar datele referitoare la cetățenia persoanelor afectate vor fi comunicate ulterior.

„MAE menționează că, până la acest moment, la nivelul celor două misiuni ale României nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident.

Reprezentanții Ambasadei României la Atena şi Consulatului General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile elene, fiind pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul  de telefon al Ambasadei României la Atena +30 210 6728875; +30 210 6728879, și al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena   +30 6978996222  și al Consulatului General al României la Salonic +30 6906 479076“ - au mai precizat reprezentanții MAE.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii