Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:47 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Consulatul de la Salonic s-a autosesizat cu privire la reținerea a șapte români

ro

11 Aug, 2023 13:24 941 Marime text
  • Consulatul General al României la Salonic s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media locală referitoare la reţinerea unui grup de şapte cetăţeni români, miercuri, 9 august 2023, în punctul de trecere al frontierei Promachonas, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), conform AGERPRES.
 
Consulatul General al României la Salonic s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media locală referitoare la reţinerea unui grup de şapte cetăţeni români, miercuri, 9 august 2023, în punctul de trecere al frontierei Promachonas, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), conform AGERPRES.
 
MAE menţionează că, până la acest moment, autorităţile locale nu au notificat oficiul consular în legătură cu acest incident şi nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest caz.
 
Reprezentantul oficiului consular a întreprins demersuri pe lângă autorităţile competente pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi situaţia juridică a persoanelor în cauză.
 
Consulatul General al României la Salonic continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune, conform competenţelor legale, transmite MAE.
 
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088 şi +30 2310 340089 apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
 
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al consulatului: +30 6906 479076.
 
Şapte cetăţeni români, presupuşi suporteri ai unui club de fotbal din România, au fost arestaţi joi în apropierea frontierei dintre Grecia şi Bulgaria pentru deţinere de arme, în condiţiile în care Poliţia elenă caută vinovaţii pentru uciderea unui suporter grec, a relatat, joi, AFP.
 
În timpul controlului vehiculului lor la punctul de trecere a frontierei Promachonas, poliţiştii au descoperit „două cuţite, un briceag, o mască de gaze, echipament de box, un tricou şi o eşarfă purtând sigla unui club sportiv din străinătate”, se arată într-un comunicat al Poliţiei elene.
 
Potrivit unei surse din cadrul Poliţiei, persoanele arestate sunt „români”, presupuşi suporteri ai unui club de fotbal din ţara lor care intenţionau să asiste joi seara la meciul dintre echipa greacă Olympiakos Pireu şi clubul belgian Genk din turul III preliminar al Ligii Campionilor, lângă Atena.
 
Poliţia greacă a intensificat măsurile de securitate şi controalele la frontieră după ce un suporter al echipei elene AEK Atena a fost înjunghiat mortal luni seara, în timpul ciocnirilor violente dintre suporterii greci şi cei ai grupului croat de fotbal Dinamo Zagreb, în apropierea stadionului echipei AEK de la Nea Filadelfia, situat la periferia Capitalei Greciei.
 
Meciul a fost reprogramat de UEFA pentru data de 19 august, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Atenţionare de călătorie emisă de MAE pentru românii care merg în Hawaii!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii