Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:02 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrările RAJA sunt în grafic. O mare parte a municipiului Constanța și 7 localități din județ au rămas fără apă (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

26 May, 2022 09:09 2702 Marime text
Sursa foto ZIUA de Constanța
 
  • Lucrările RAJA sunt în grafic.



În perioada 25 mai 2022, ora 22.00 - 27 mai 2022, ora 05.00, RAJA întrerupe furnizarea apei potabile pentru înlocuirea unor conducte și vane de legătură la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța.

Investiția face parte din Contractul de lucrări CL35: ”Reabilitare stație de pompare apă brută Galeșu; Reabilitare Complex Înmagazinare Palas: SP1, SP2 și rețele în incintă, Reabilitare puț P0 Constanța Nord, județul Constanța” în valoare de 48.684.054,30 lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
 

Lucrările de modernizare demarate în cursul nopții trecute la Stația deTratare și Pompare Palas din municipiul Constanța decurg conform programului.

Pentru executarea acestora au fost deschise 6 puncte de lucru la care auacționat 9 echipe de intervenție. Acestea, dotate cu toate utilajele necesare, au lucrat la foc continuu pentru respectarea graficului și a termenelor de finalizare a lucrărilor planificate.

Concomitent,  alte 5 echipe au acționat la nivelul rețelelor de distribuție din municipiul Constanța, în 5 puncte de lucru. Aici au fost montate dispozitive de măsurare și reglare a presiunii, dar și vane pentru sectorizarea sistemului, armături și instalații de aerisire a conductelor, necesare pentru evitarea producerii unor avarii, au transmis reprezentanții RAJA.




Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

• Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas;
• Cartierele Brătianu și Medeea;
• Zona industrială;
• Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
• Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;

• Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
• Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
• Cartierul Faleză Sud;
• Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
• Zonele Baba Novac și Halta Traian;
• Zona Comercială Vest;
• Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Eforie Nord, Techirghiol, Năvodari, Lumina și Varianta Ovidiu - Peninsulă.



 

Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă, timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată fiind de aproximativ 6 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.
 
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi.


Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor., transmit reprezentantii RAJA SA. 
 












 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii