Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:14 30 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE VIDEO Sezonul estival 2025 începe cu Comandamentul Litoral activat de ANPC – Conferință oficială la Constanța, deschisă de Piedone

ro

30 Jun, 2025 12:04 473 Marime text
Cristian Popescu Piedone, președinte ANPC; Foto: Ziua de Constanța







Sezonul estival începe oficial, iar odată cu el, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) dă startul campaniei de controale pe litoral prin activarea Comandamentului Litoral 2025, structura operativă dedicată protejării drepturilor turiștilor pe toată durata verii.

Conferință oficială cu participarea lui Cristian Popescu Piedone la Constanța.

Evenimentul de lansare are loc astăzi, începând cu ora 12:00, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, sediul Consiliului Județean Constanța. La conferință participă Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC, alături de reprezentanți ai patronatelor și asociațiilor din turism, marcând astfel începutul acțiunilor intensificate de control din sezonul 2025.

Comandamentul Litoral este o inițiativă care a devenit tradiție în ultimii ani și care are ca scop protejarea intereselor consumatorilor în cea mai aglomerată zonă turistică din România. ANPC a promis transparență, rapiditate în intervenții și sancționarea severă a practicilor abuzive. Pentru turiști, această prezență activă a ANPC poate însemna un plus de siguranță și confort în vacanțele petrecute pe litoralul românesc în vara 2025.


UPDATE:


„Comandamentul începe astăzi, 30.06 și se termină pe 17 august, aproape 7 săptămâni vom fi prezenți. Vom consilia și să prevenim, protejăm consumatorul. Din experiența anilor trecuți, din experiența mea din cadrul autorității, nu micii negustori sunt problema, ci marii  negustori”, spune Cristian Popescu Piedone.

Cristian Popescu Piedone menționează că „acolo unde vom fi extremi de exigenți, respectând ad literam legile, nu sună nici a amenințare, sună a prevenție. Aviz amatorilor, de la Vamă veche până la Corbu. 30 de zile închiși în plin sezon este sfârșit de joc pentru ei”.

Piedone spune că în fiecare săptămână vor fi prezenți un număr de 40 de comisari și la fiecare săptămână se vor schimba, vin detașați din toată țara.


„Astăzi, suntem prezenți 22 fără comisarii municipiului Constanța. Asta vom face ceva inedit - astăzi 20 de mașini vor defila de la Consiliul Județean până în Vamă Veche și înapoi până la Corbu”, precizează Cristian Popescu Piedone.

Șeful ANPC adaugă că  minim 4 săptămâni va fi în acest comandament.

Potrivit sursei citate, comisarii vor fi împărțiți pe litoral,  în 11 zone, pe tot litoralul.

„Sesizările curg și curg zilnic. Sesizările sunt o prioritate în funcție de ce conțin ele. Prietenia se strică odată ce îi răniți pe cei care îi apărăm noi astăzi”, a mai punctat președintele ANPC.

Corina Martin, președintele Asociației RESTO Constanța atrage atenția că acea concurență neloială de care se plâng operatorii se referă la apartamentele pe post de cazare și cei care gătesc acasă și vând ilegal.

Corina Martin, președinte RESTO Constanța




Nicolae Bucovală, președintele Organizației Patronale Mamaia-Constanța și om de afaceri,  atrage atenția, la rândul său, că „de două săptămâni de cand se constituie guvernul trăim o teroare, cu TVA și nu numai”.

Nicolae Bucovală




„Problemele sunt mari. Suntem în permanentă legătură cu guvernul și cu cei care răspund. Ce pot să vă spun e că unitățile hoteliere au investit enorm, de luni de zile investim, suntem pregătiți din toate punctele de vedere. Controalele le știm foarte bine. Le dorim în cadru civilizat. Forța de muncă autentică ne lipsește cu desăvârșire. Suntem nevoiți să aducem angajați din Asia”, declară Bucovală.


„În legătură cu 559/2021 - ce părere aveți? Se va aplica sau nu? Aseară la Lidl în Mamaia Nord era coadă. Cumpără și vin cu mâncarea în cameră și apar furnicile și altele”, punctează acesta.


Președintele ANPC, Piedone îi răspunde:

„De acum încolo, problemele dvs sunt efectiv reale. Sunt de 30 de ani în administrație publică, dar la origine vin din rândul dvs. am fost bucătar, bucătar șef, am fost aici pe litoral. Hotel Banat, Puiul de Urs au fost ale mele - în 1986. De aici am provenit și încă activează familia mea în domeniul horeca. Cred că ați văzut cu toții că de 7 luni, despre Piedone poate fi spus orice, dar nu că sunt politician. Am deranjat multe persoane, am deranjat mult. Nu mi-e ușor acolo când mă așez pe fotoliul meu de acasă. Nu mă sperie”, specifică șeful ANPC.

Legat de ordinul 559 este din 2001, care are o măsură de 40 lei amenda, acesta adaugă că „ s- au dat autorizații, lucrul asta nu se poate întâmpla brusc. Pentru acest sezon, se puteau trage obloanele ca și în spatele magazinului de salamuri, periclitează vânzările voastre. Eu vă promit că acest ordin se va pune constructiv în vigoare”.


Președintele ANPC, Piedone, a vorbit și despre Horia Constantinescu.

„Nu este singurul caz unde pentru performanță sunt detașați în alte comisariate. Va fi și el luat la comisariat la Constanța, în misiune.Nu m-am întâlnit cu primarul Chițac, pentru orice mică dovadă îmi dau demisia de la comisariat”


 


 

 



Citește și
Horia Constantinescu, delegat de la Protecția Consumatorilor Constanța la Ialomița. „Nu mă voi opri. Iar cei care cred că tăcerea mea poate fi cumpărată sau impusă, nu mă cunosc.”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii