Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:53 11 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitația pentru achiziția a patru stații de reîncărcare pentru mașinile electrice în Valu lui Traian, contestată. CNSC le-a respins (DOCUMENT)

ro

10 Jun, 2025 12:39 325 Marime text


Valu lui Traian a lansat la sfârșitul anului trecut o achiziție pentru stații de reîncărcare pentru autovehiculele electrice și accesorii de montaj în vederea implementării proiectului „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic“.

Prin această procedură de achiziții se vor crea opt puncte de reîncărcare, prin montarea a patru stații de reîncărcare în trei locații. 

Valoarea totală estimată a licitației este de 628.828,71 lei.

Achiziția a fost constestată de două companii.

La finalul lunii mai a.c., Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr. 1449/C6/1145 la contestația formulată de către societatea Elbi Energy Projects SRL, cu sediul în București, împotriva comunicării nr. 7402/27.03.2025 și a raportului procedurii nr. 7380/27.03.2025, acte emise de primăria comunei Valu lui Traian, în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Achiziția de stații de reîncărcare și lucrări accesorii de montaj în vederea implementării proiectului ½Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru localități declarate stațiuni turistice și localități aferente”, cod CPV 31681500-8 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1156932/10.12.2024.

Compania a solicitat în cadrul contestației: anularea adresei nr. 7402/27.03.2025 privind comunicarea rezultatului procedurii față de contestatoare; anularea raportului procedurii nr. 7380/27.03.2025 și a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, respectiv a actelor care au fost emise în temeiul acestuia; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, începând cu etapa verificării conformității ofertelor; acordarea accesului la întreg dosarul achiziției publice și, subsecvent, repunerea în termenul legal de contestatare a raportului procedurii nr. 7380/27.03.2025 și obligarea autorității contractante la suportarea cheltuielilor de
judecată ocazionate de contestație.


Prin cea de-a contestație cu nr. 202/03.04.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 21781/04.04.2025 (dosar nr. 1148/2025) formulată de către Next Generation Technologies SRL, s-a îndreptat împotriva raportului procedurii nr. 7380/27.03.2025, act emis de către autoritatea contractantă, în cadrul aceleiași proceduri, și a solicitat următoarele: declararea ofertelor depuse de către ofertantul Elbi Energy Project SRL ca fiind neconfidențială, din cauza lipsei documentelor probatorii; acordarea accesului la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile din contestație, inclusiv de noi critici, în contextul în care contestatoarei i-a fost refuzat dreptul de a consulta dosarul achiziției publice, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și declararea ca fiind inadmisibilă a ofertelor depuse de către ofertantul Elbi Energy Project SRL și anularea raportului procedurii nr. 7380/27.03.2025.

Contestațiile au fost soluționate împreună.

Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a decis să repingă ca nefondată, contestația formulată de către societateaElbi Energy Project SRL (dosar nr. 1145/2025), în contradictoriu cu autoritatea contractantă, primăria Valu lui Traian. 

Pe cale de consecință, respinge solicitarea de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, Consiliul a respins ca lipsită de interes, contestația formulată de către societatea către Next Generation Technologies SRL,(dosar nr. 1148/2025),în contradictoriu cu autoritatea contractantă.


Decizia a fost luată fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului cauzei.

Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ, vezi secțiunea „documente".

Despre Elbi Energy Pojects SRL
 

Elbi Energy Projects SRL a fost înființată în 2019, are sediul social în București, și se ocupă de lucrări de instalații electrice.
Firma are un punct de lucru și în Cluj-Napoca.

Elbi Energy Projects SRL este deținută de Smart Logistics & Consulting SRL (deținută și administrată de Cristinel Sandu), iar administratorul este Andra Ioana Năstase.

Smart Logistics & Consulting SRL figurează și în West Residential Park SRL și Elbi Light & Power Distribution SRL.

Elbi Energy Projects SRL figurează cu 616 achiziții directe (Comuna Breaza, Comuna Fântânele, Comuna Ciorăști printre autoritățile contractante) și 47 de contracte publice (Comuna Valu lui Traian, Municipiul Timișoara, Municipiul Adjud printre autoritățile contractante).

În 2024, Elbi Energy Projects SRL a declarat 24 de angajați, profit de 3,859,299 lei și o cifră de afaceri de 157,420,315 lei.     

Despre Next Generation Technologies SRL

Firma a fost înființată ân 2013 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4664 - Comerț cu ridicata al altor mașini și echipamente și sediul social în Iași.

În 2024, compania declarat 7 angajați, profit de 4,308,181lei și o cifră de afaceri de 12,829,776 lei.     

Asociați sunt Alex Fenechiu și Ioan Cătălin Trofin iar Fenechiu are și calitatea de administrator.

Next Generation Technologies SRL figurează cu 19 achiziții directe și 18 publice.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii