Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis l-a primit pe premierul Bulgariei la București

ro

29 Apr, 2022 18:05 1310 Marime text
Klaus Iohannis, foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele României Klaus Iohannis l-a primit, vineri, 29 aprilie, la Palatul Cotroceni, pe premierul Bulgariei, Kiril Petkov, care efectuează o vizită de lucru în România. 

Premierul bulgar s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu omologul român, Nicolae Ciucă.

Cei doi oficiali au avut convorbiri tete-a-tete şi au participat la ceremonia de semnare a acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno-bulgară a punctului internaţional al frontierei Giurgiu-Ruse feribot.

De la ora 16.00, la Guvern, va avea loc întrevederea în plen a celor două delegaţii, cu participarea comisarului european pentru Transport, Adina Vălean, iar de la 17.30, cei doi premieri şi comisarul european vor susţine o conferinţă de presă comună la Palatul Victoria.

Vizita premierului Bulgariei trebuia să înceapă la ora 11,30, cu primirea la Palatul Victoria, însă programul a fost decalat. Kiril Petkov a efectuat o vizită în Ucraina.  

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii